text Poezii crestine

Pace, iubire şi iertare...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Hrelescu




Pace, iubire şi iertare...





Iubire nu-i de nu-i iertare, îngăduința-i dragoste și dragostea e pace și iertare,
Vorbim de pace, şi pace nu-i, vorbim și azi despre iubire şi nici iubire astăzi nu-i,
Unde s-au dus şi-acuma unde sunt? Au fost odată între noi şi am gustat din ele,
Ce bune mai erau atunci, trăiam în pace și-n iubire dar au plecat acuma dintre noi.
În al dimineții zori, eu vin să stăm de vorbă Tată, Tu ești iubirea vieții mele,
Știu că Tu ai să-mi răspunzi cum mi-ai răspuns la toate, Te-ntreb de ele și de noi,
De cei din Casa Ta Te-ntreb eu astăzi, de cei ce am gustat odat’ din Tine și din ele:
Unde-i iubirea și iertarea Doamne, unde-i dragostea și pacea ce-Ai pus-o între noi?


Iubim și azi pe cei ce ne iubesc, iertăm și azi pe cei ce ne-au iertat și încă ne mai iartă,
Dacă asta e iubire, dacă asta e-mpăcare, dacă asta e iertare, nu e har și nu-i cuvânt;
Știu, Tu nu ne-ai învățat și n-ai făcut așa, de-aceea astăzi bâjbâim, n-avem în noi viață.
Astăzi, avem şi dăm răspuns la toate cele, ne explicăm şi ne scuzăm adesea prin cuvânt;
Vrem pace, iertare şi iubire s-avem în Casa Ta și-n casa noastră și-aicea pe pământ.
Vorbim și ne-amintim atâta de frumos de ele, dar, se pare azi că le-am pierdut.
Nu am vegheat, nu am vegheat îndeajuns atunci când trebuia vegheat și le-am pierdut,
Nu ne-am smerit şi n-am vegheat îndeajuns, nu ne-am dorit atunci şi nici n-am vrut...


Prea mândri și fățarnici am ajuns azi Doamne, Tu, ne vezi și ne cunoști pe toți, pe toate,
Ne vezi și ne cunoști pe toți, pe toate, te văd cu câtă dragoste și milă le privești pe toate
Tu și azi urăști mândria, mândria și fățărnicia, învață-ne să le urâm și noi, de azi pe toate,
Învață-ne ca să iubim cum Tu iubești și să urâm cum Tu urăști, în dragoste pe toate.
Vrem linişte şi pace azi s-avem din ele, dar nu-s aici, departe-s duse astăzi toate,
Nu-i pace, nu-i dragoste și nu-i iertare, plecat-au toate, plecat-Ai Tu, plecat-Ai Doamne,
Plecat-Ai dintre noi și dus și azi ești Tată, unde-i păcat nu stai, nu staiTu Doamne,
Ești Prea Curat și ești Prea Sfânt, și ochii Tăi nici azi nu pot, nu pot să vadă astea toate.


În firea păcătoasă, am vrea ca Tu, Tu să Te schimbi, să ne accepți așa cum suntem
Ce mare-i azi păcatul, păcatul și orbirea noastră, ne iartă Doamne astăzi și ne iartă,
Am ajuns făr de iubire, făr de dragoste, iertare, doar vestea ni se duce astăzi că trăim,
Dar, cu toții astăzi le plătim pe toate, cu vârf şi îndesat, nimeni astăzi nu mai iartă,
Totu-i numai interes, între tindă și altar, te iubesc de mă iubești și mă ierți de ești iertat
Azi, se pare că nimica nu-i păcat în Casa Ta, ce-i murdar azi e curat și murdarul e curat.
Plecat-au mulți de prin biserici, an după an, că n-au găsit iubire, că n-au găsit iertare,
Pe mulți i-am scos afară din biserici, nu ne plăceau că nu-s ca noi, că nu ne ascultară.


Din Casa Ta i-am scos afară, din Casa Ta i-am scos și i-am trimis în lumea largă,
Să ști și tu, să știu și eu și toți ce azi citesc aceste rânduri, cu toții suntem vinovați,
N-am ştiut cum să-i iubim, să îi iertăm și în picioare i-am călcat, și astăzi unii pleacă
De la păstori și până la preoți, de la mic la mare, cu toții astăzi suntem vinovați.
Păstorul astăzi nu-i păstor, preotul astăzi nu-i preot, de-aceea au plecat și pleacă,
Nici cel mai mic nu mai e mic, toți sunt mândri, plini de ei, cu toții suntem vinovați.
Ne-ntrebăm și astăzi, de câte ori să ne iertăm? Răspunsul Tău n-o să ne placă,
Nu ne place să iertăm, de șaptezeci de ori-ori șapte, de-aceea suntem tot certați.


Suntem creștini așa de ieftini, de ușori, de iubit nu știm iubi, de iertat nu știm ierta,
Suntem certați cu bunul simț, suntem mândri și fățarnici, iubitori de bani și ceartă,
Când din Casa Ta ne-am scos afară frații, pe Tine-atunci Te-am scos afar'cu ei odat',
Și-n lumea largă i-am trimis că nu făceau și nu gândeau la fel ca noi, îi iartă și ne iartă,
La fel ca noi ce azi nu mai iubim, nu mai iertăm, te rog să-i ierți și să ne ierți, ne iartă.
Între tindă și altar nimica astăzi nu-i mai sfânt, toți jură strâmb, înșeală, mint, ne iartă!
De-aceea nu ne mai răspunzi când Numele-Ți chemăm, ne iartă azi pe toți, ne iartă Tată.
De vreți să vin din nou în Casa Mea, învățați cum să iubiți, învață astăzi cum se iartă.
Azi, nu-ți cer mai mult, iubește doar cât ești iubit și iartă doar cât ești iertat, de Mine,
De vei iubi și vei ierta atâta de “puțin” ca Mine, peste tine Am să torn, binecuvântări Divine.


14-August-2015.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>