text Poezii crestine

Păcatul ne pândeşte....

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Luca
Păcatul ne pândeşte la fiecare pas...
Ia forme-armonioase şi glas melodios,
Ne-mbie mişeleşte când suntem în necaz
Cu vorbe iscusite ne trage tot mai jos.

Păcatul e mândria ce iţi cuprinde firea
Când inima ţi-e plină de ''eul" tău semeţ
Şi nu te-opreşti o clipă ca să întinzi o mână
Când întâlneşti pe cale un obosit drumeţ.

Păcatul este pofta ce ochii o stârnesc
Şi-ţi răscoleşte toată fiinţa răvăşită,
Te-ademeneşte tandru cu false frumuseţi
Şi-apoi rămâi mai singur, cu inima zdrobită.

Păcatul este mâna ce s-a întins să ia
Din munca celui care o viaţă a trudit,
Păcatul se-oglindeşte în gestul mincinos
Lăsând inima rece şi sufletul robit.

Păcatul e mânia ce-ţi tulbură privirea
Şi iţi ridică pumnul mai aprig încleştat.
Păcatu-i nepăsarea ce zi de zi sporeşte
Când ţi-ai pierdut menirea şi scopul ţi-ai uitat.

Păcatul e minciuna ce limba o stârneşte
Şi bârfa ce o-ncinge cu false adorări,
Păcatul este ura ce inima-ţi cuprinde
Când ai greşit şi fraţii te ceartă prin mustrări.

Păcatul ne pândeşte la fiecare pas.
Dar noi avem în ceruri un Tată iubitor
Ce ne-ntăreşte paşii când ne simţim prea slabi
Şi ne-a trimis Pecete pe Fiul Salvator!

Vulcan-mary

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>