text Poezii crestine

Păcatul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ioan 8: 34

Păcatul, orhidee purpurie,
Te-ndeamnă-ades la reverie,
Te-atrage-n mrejele-i perfide,
Tot ce e bun în tine-ucide.

Mireasmă de zefir si rouă,
Te-atrage într-o lume nouă,
Şi-atunci când te trezeşti din vis,
Eşti cufundat jos în abis.

În jurul tău e lapte, miere,
În trupul tău, chin şi durere,
Te zbaţi să ieşi la suprafaţă,
Dar nu accepţi nici o povaţă.

Pui eul tău pe piedestal
Şi-l faci un bulgăr de cristal,
Dar tot mai jos răul te-atrage,
Izbit de vină, el se sparge.

Şi-atunci, cioburi mii şi mii,
Te scot încet din reverii
Şi-ţi plângi păcatul, ai hulit,
Pe Singurul ce te-a iubit.

Te doare azi rana adâncă
Ce trupu-ţi face ca să plână
Şi-ţi vezi micimea printre stele
Şi vrei să scapi, să fugi de rele.

Priveşti în sus spre zări senine
Şi vezi cum Duhul slavei vine,
Îngenunchezi şi-n ochii sinceri,
Se-ntrezăresc a vieţii plângeri.

Căinţa gravă te robeşte,
Dar sufletul îţi izbăveşte
Şi îngerii-ţi cântă trezirea,
Când tu spre cer ridici privirea.

Şi lacrima ce-ţi cade greu,
Te scoate din al morţii hău,
Te-nalţi spre ceruri către stele,
În inimă cu doruri grele.

Slăveşte dragostea cea mare,
Ce azi te-a scos din nepăsare,
Un Salvator avem şi-ţi spun,
El este Tatăl sfânt şi bun.

Chiar dacă-aicea pe pământ,
Ai doar durere. . . un loc sfânt,
Te-aşteaptă sus în ceru-înalt
Şi o credinţă de bazalt.

De-ţi pui credinţa-n lucruri sfinte,
În orice clipă ia aminte,
La lucrurile pieritoare,
Ce duc la veşnica pierzare.

Tu cheamă Duhul Sfânt să vină,
Când ţi-e mai greu, El ţi-e lumină,
Vei izbuti să-nfrângi durerea,
Căci prin Isus ai mângâierea.

03/07/2003, Deva- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit