text Poezii crestine

P o c ă i n ţ a

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Azi, cuvântul ‘pocăinţă’
E atât de învechit;
Iar pe calea de credinţă
Mulţi merg din obişnuinţă
Fără-un scop clar definit.

Au făcut botezu-odată –
Legământ cu Dumnezeu –
Însă viaţa li-e stricată,
De plăceri şi bani legată,
Şi-n păcat trăiesc mereu.

Frumuseţea mântuirii
Şi mireasma lui Hristos
Nu-i mai ţinta fericirii,
Ci plăcerea rea a firii
Şi păcatul ruşinos.

Cât de mulţi în adunare
Fără frică vin, se duc;
Cu adâncă nepăsare
Fac de formă o lucrare
Şi pe drumul rău apuc.

Din purtare, din cuvinte
Nu se văd că-s pocăiţi,
Iar a lor îmbrăcăminte
E un semn de luare-aminte
Că-s de lume chinuiţi.

Pocăinţa-adevărată
Nu-i un hobby sau un joc;
Ea e sfântă şi curată,
De Isus Hristos lăsată,
Ca să nu sfârşim în foc.

Pocăinţa ni se cere
S-o trăim oricând cinstit,
În ascuns sau la vedere,
Să rămânem în veghere
Cum Isus ne-a poruncit.

Căci amar şi aspru-odată
Fi-va-n ceruri judecat
Cel ce-a fost în drum o piatră
Şi-o ispită blestemată
Pentru sufletu-nsetat.

Prin purtarea ta, creştine,
Îţi aduni osânda ta;
Căci Isus a spus, ştii bine,
“Cine nu este cu Mine
Este împotriva Mea.”

Nu-i de joacă mântuirea,
Ea e darul cel mai sfânt;
Dacă nu-i cunoşti menirea,
Când avea-va loc răpirea
Vei rămâne pe pământ.

Pocăinţa cea reală
Este scrisă în Cuvânt;
N-are urme de-ndoială,
Nu-i o formă, nici spoială,
Ci-i stindardul cel mai sfânt.

Vă îndemn cu stăruinţă
Chiar acum să ne trezim;
În deplină umilinţă
Să trăim în pocăinţă,
Ca în ceruri sus să fim!

Amin.

31 mai 2012


Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>