Ostașii

Ostașii

Ostașii trebuie să fie
La datorie pe pământ,
Unde sunt ei e armonie
Și pacea Tatălui Cel Sfânt.

A lor curată-nvățătură
Ce zi de zi o răspândesc,
N-are minciună și nici ură
Nimic din ce e pământesc.

Ostașii toți de pretutindeni
Acei ce sunt și buni creștini,
Nu-și pun încrederea în oameni
De dragoste nu sunt străini.

Ei sunt cu duhul plin de milă
Nu-s mândri, lacomi, îngâmfați,
La nimeni nu privesc cu silă
Iubirea lor e cea de frați.

Nu amenință niciodată
De clevetire se feresc,
Cu frații nu-s în judecată
Ei pentru alții se jertfesc.

Duc numai vestea bună-ntr-una
Și pace fac în al lor drum,
În gura lor nu e minciuna
Statornici ca și ieri și-acum.

Nu-s lupi în pieile de oaie
Nu se prefac ca sunt smeriți,
Pe nimenea ei nu despoaie
Iubind pe alți-s fericiți.

Nu schimbă harul niciodată
Nici pe Isus pe-un muritor,
Privirea lor este curată
Și duhul blând și iertător.

Ostași-s gata pentru pace
Cu orice suflet păcătos,
Ei fac ce Domnul lor le-ar face
La alții zilnic de folos.

Nu-s toți așa ostașii care
N-au armele Duhului Sfânt,
Și ei fac astăzi o lucrare
Dar fără milă pe pământ.

Nu vreau să cruțe nici un suflet
Pe alții văd mai păcătoși,
Răzbunători în a lor umblet
Mai răi ca cei necredincioși.

Fug de iubire și de pace
De unitate fug mereu,
Ei fac ce numai lor le place
C-un duh ce-apasă așa de greu.

Așa sunt toți ostașii care
N-au armătura cea de sus,
Lucrarea lor este pierzare
Căci n-au nimica din Isus.

Noi cei ce suntem azi aicea
Să ne-ntrebăm pe drept cuvânt,
Dacă avem în inimi pacea
Și adevărul Celui Sfânt.

Din care oaste facem parte
Din cea de jos sau cea de sus,
Căci una este pentru moarte
Și una doar pentru Isus.

Nainte de-a veni sfârșitul
Să ne trezim din nou la har,
Căci fără dragoste pământul
Oriunde-am fi e plâns amar.

Să fim ostași plin de căldură
De bucurie, pace, har,
Să nu mai fie-n oaste ură
Ci dragoste fără hotar.