Orbi, dar nu din naștere...

ORBI, DAR NU DIN NAȘTERE...

Ioan: capitolul 9
********************

Supremul for de judecată
La cercetare l-au supus
Voiau să știe unde este
Cel ce pe ochi noroi i-a pus
Voiau să-L prindă, să-L acuze
Și-apoi osândă grea să-I dea
Căci gândul lor de răzbunare
Ca foc mistuitor ardea.

Nu le-a plăcut răspunsul dat
Și l-au lăsat, un timp, în pace
(De fapt a fost o șmecherie
Voiau să vadă ce va face)
Și au trecut vreo două zile
Când iar la ei l-au convocat
Și mult mai mult ca înainte
A fost, de toți, interogat.

”Avem nevoie de detalii
Să fie cazul lămurit
Unii spun că n-ai fost orb
Atunci când tu l-ai întâlnit
Pe cel, de mulți, numit Isus,
Pe cel ce legea nu o ține
Și care-acum a dispărut
‘Nainte de-al putea reține...

Avem aici neclaritate
Și-i necesar s-o rezolvăm
Să nu-nșelăm acest popor,
O falsă știre să nu-i dăm
Există-n noi o siguranță
(Bine-nțeles ca farisei)
Că Dumnezeu iubește Legea
Care-a fost dată la evrei...

Noi credem că la Siloam
N-a fost, de fapt, o vindecare
Ci-ai întâlnit un păcătos
Care ți-a dat... o înșelare
În plus, în ziua de sabat
Cei credincioși rămân acasă
Chiar de-s lipsiți de alimente,
Chiar când nevoile apasă...

Ce vrem să-ți spunem răspicat
E că există rânduială
Că și în noi există milă
Când e necaz și când e boală
Dar nu putem să tolerăm
Înșelăciune, șmecherie
Acestea trebuie respinse,
Nu pot depune mărturie...

Avem un Dumnezeu preasfânt
Ce ne-a-nzestrat cu-nțelepciune
De-aceea hai să deslușim
Și-această gravă chestiune
Să spunem tuturor, deschis
Că-ntr-un moment de rătăcire
Ai afirmat neadevăr
Pentru un strop de fericire.”

Dar cerșetoru-a dat răspuns
Care, din nou, îi iritară
”Eu nu știu dacă-i păcătos
Atâta știu: mă vindecară
O noapte-adâncă am trăit
Dar astăzi văd; văd foarte bine
S-a terminat întunecimea
Trăi-voi și zile senine.”

I-au spus să meargă-n drumul lui
Dar îi cuprinse indignarea
Și îi chemară pe părinți
Să poată da clarificarea
Dar ei pe fiu nu l-au trădat
Spunând c-a lui maturitate
Poate răspunde la-ntrebări
Chiar dacă ele-s complicate.

Pe toți i-a obosit dilema
Și totuși nu au renunțat
Cu totul altă strategie
Unul din ei a pronunțat:
”Îl vom chema încă odată
S-audă-aceleași întrebări
Și-i poruncim să furnizeze
Detalii multe, precizări...

Cu siguranță, contradicții
Vor fi în ce va afirma
Că a fost doar o amăgire
Chiar el, deschis, va confirma
Și va cunoaște națiunea
C-acel Isus nu e proroc
Această veste va fi dusă
Foarte rapid în orice loc.”

Procesul dur de cercetare
L-a oțelit pe cerșetor,
A căpătat experiență
Știa că fi-va-nvingător.
”Sau, parcă, Cel ce m-a tratat
Cu-a lui cuvinte penetrante
Mi-a insuflat încurajări
La întrebări mai enervante...

Simțit-am ceva special
Când pleoapele mi le atinse
Nu doar doi ochi eliberați
Ci-a lui putere mă cuprinse
Și tot lăuntrul inundat
Cu undele lucrării sfinte
A dobândit o îndrăzneală
În suflet, cuget și în minte.”

Așa gândea cel vindecat
Când l-au chemat a treia oară
Și le-a grăit, neînfricat:
”’Nainte de-a mă da afară
Repet, acum, ce am mai spus:
Pe ochi Isus m-a uns cu tină
Și m-a trimis la Siloam
Și sufletu-mi nu mai suspină,

Și pot să văd frum’seți în flori,
În iarba verde din pășune
Mă bucur mult văzând culori
Și mândrul soare cum apune
Vă pot vedea când vă-ncruntați
Sau când mânia vă cuprinde
De-aceea nu pot să-nțeleg
De ce lucrarea vă surprinde,

Sau vreți și voi să deveniți
Adepți ai Celui ce lucrează
Nu cu metodele de jos
Hai spuneți: vă interesează?”
(C-așa se-ntâmplă cu acei
Atinși de Cel venit din Slavă
Nu se mai tem de cei ce strâng
Comori învăluite-n pleavă...

După-ntâlnirea cu Mesia
Profunde consecințe vin
Se vindecă timiditatea,
Se face loc la alt destin
Și cutezanța vine-apoi
Să-nlocuiască neputința
Iar rezultatu-i minunat:
Dispare, iute, necredința.)

”De unde-așa neobrăzare?
Cum de vorbești cu-așa tupeu?
Noi știm lucrările lui Moise
Care-a lucrat cu Dumnezeu
Dar cel ce-a pus noroi pe ochi
De unde vine? Poți să spui?
Noi nu putem să acceptăm
Mesajul și lucrarea lui.”

”Ce am văzut, ce am trăit
E DA și AMIN pentru mine
Puterea Lui de-a vindeca
Nu din umanitate vine
Că nu știți de-unde vine El
Am constatat, dar ce contează?
Mirarea e că ochii mei
Minunății înregistrează.”

L-au dat afară-n mod brutal
După mustrarea de rigoare
Considerându-l păcătos
Ce nu ar merita iertare
Și episodul s-a-ncheiat
Nu cum voise ”cărturarii”
De-aceea nu au mai chemat
Să cânte, veseli, lăutarii.

****

Ce am putea să învățăm
Din întâmplarea relatată?
Doar aplicând-o vom simți
O stare binecuvântată
Doar reflectând la episod
În duh de sfântă cercetare
Vom înțelege pe deplin
Ce rezultat dă o lucrare.

În Carte nu-i nimic inclus
Doar ca să fie multe pagini
Prin Duhul Sfânt descoperim
Aspecte practice, imagini
Pătrundem tainele din ea
Nu prin talentele native
De nu ar fi o pasiune
S-o cercetăm n-ar fi motive.

Asimilând esența ei
Primim o hrană consistentă
Și-om ști că în călătorie
Dumnezeirea e prezentă
Când revelații noi sosesc
În suflet pacea se așează
Și minunate-nsuflețiri
În ființă se depozitează.

Deci să-l privim pe cerșetor
Cu-a lui vedere vindecată
Și ne-ntrebăm, bine-nțeles
Ce a văzut el prima dată?
1)În apă chipul și-a văzut
Exact cum Tatăl îl crease
Și-atunci intensele vibrații
Ființa-i i-o cutremurase.

Își vede ochii, gura, fața
Și ochii verzi și nas turtit
Urechile destul de mici
Iar părul cam încărunțit
Că-i pistruiat el se gândea
Dar, iată că s-a înșelat
Și-atunci un gând deosebit
Foarte profund l-a cercetat...

”Oglinda apei nu mă minte
Ce văd acum e chipul meu
Așa cum sunt îl preamăresc
Pe Creatorul Dumnezeu
El este meșterul Olar
De-aceea omul se supune
Și se apropie de El
Prin cânt și psalm și rugăciune.”

Tot astfel cei înstrăinați
De-un plan divin de împăcare
Când se decid să îl accepte
Au parte de-o iluminare
Se cercetează, se privesc
În tot ce-i scris în Testamente
Voind pe Rege să-L slujească
Fiind utile instrumente.

E o oglindă care-arată
Tot ce-i urât, tot ce-i frumos
Reflecția este reală
E cunoscută de Hristos.
De pildă zarva, viclenia
Sunt demascate prin Cuvânt
Invidia și nepăsarea
Nu pot să stea în Legământ.

Când sufletul rebel primește
Tot ce a dat Cerul prin har
Își vede starea existentă
Și vrea să scape de coșmar,
Se-analizează în lumina
Mesajului răscolitor
Și se-atașează de poporul
Unde-i o turmă și-un Păstor.

2)Desigur, a văzut copacii
Și păsărelele zburând
Se-apropiară de-un izvor
Și-a auzit un susur blând
Și consternat de ce vedea
Era cuprins de fericire
”Abia aștept s-ajung în sat
Și peste tot să dau de știre.”

Prea mult el nu s-a bucurat
De tot ce oferea natura
Căci simbriașii l-au găsit
(În ei la culme era ura)
Și l-au predat la farisei
3)Cu-a lor religie ciudată
Și care milă nu avea
De o făptură vindecată.

Era evlavie de formă,
Era tradiție și rit
Da, le-a văzut pe toate-acestea
Și tare-a fost dezamăgit.
Era religia cuprinsă
De fală, datini, interes
Și care multă amorțeală
Din multe locuri a cules...

Era religia pătrunsă
De firea ce s-a revoltat
Și căreia, nicicând, nu-i pasă
De Adevărul revelat
Doar asta o interesează:
Să promoveze crezul ei
Că legea îi favorizează
Pe cărturari și farisei.

Acele stări ce s-au descris
Există și-azi în Adunare?
S-a acceptat un surogat
Și-a fost numit ”înviorare”
Iar legaliștii, mulți...puțini
Interpretări au dat, ciudate
Și a scăzut entuziasmul
În drumul spre eternitate.

Acea religie și-acum
Se bate-n piept că progresează
Pe cei ce stau în adevăr
De-atâtea ori îi întristează.
Fiind versată-n nepotism
Nu se sfiiște să trădeze
Pe cei ce vor o rânduială
Încearcă să-i intimideze.

De ce atâta formalism?
De ce atâta nedreptate?
E moștenirea din trecut
Lipsită de divinitate
Reclamele de la amvon
Sunt spuse cu dezinvoltură
Și...vai! oare de câte ori
Nu se inspiră din Scriptură?

4)Abia la urmă L-a văzut
Pe Medicul ce-l vindecase
Și dintr-odată a simțit
Că-n viața lui, deja, intrase
Și tot lăuntru-i fremăta
La unda bucuriei sfinte
”Eu știu că nu e doar un vis
I-aud sublimele-I cuvinte...

Ce ochi frumoși! Ce chip senin!
Privirea Lui mă cucerește
El nu degeaba m-a-ntâlnit
Când m-a tratat dumnezeiește
Și iată, mă primește iar
Și nu-mi respinge slăbiciunea
Spre El o să-mi îndrept de-acum
Iubirea, gândul, pasiunea.”

EL i-a vorbit cu glas duios
Să nască-n el încredințare
Și l-a chemat la Adevăr
Să poat-avea eliberare
”Acum, îți spun, ne despărțim
Dar pot să fiu, mereu, cu tine
Cuvântul Meu, oriunde-ai fi
Te vindecă și te susține.”

C-așa-i al nostru Salvator
Nicicând, pe nimeni, nu respinge
Ci procedează diferit
Cu vorbe grele nu atinge.
La cei respinși sau alungați
Le este gazdă primitoare,
Le pregătește și lor calea
Spre cea mai sfântă sărbătoare.

George Cornici/Martie, 2015