Omul ce se rușinează

Omul ce se rușinează
Cu părinții e-un mișel.
Se vor rușina odată,
Când se-ntoarce aceeași roată,
Și copii lui de el.
Nu-i vor da nici scăunel.

Amintirea celor vrednici
Nu-i închisă-ntr-un mormânt.
Ea trăiește viu oriunde.
Adevăr prin Duh pătrunde.
Și oameni de virtute sunt
Luminând pe-acest pământ.

Că acel ce prețuiește
Ce-i curat și sfânt în el
Va cinsti în veci pe-oricine
Trăiește-n facere de bine
Și are-același nobil țel:
Slăvind pe Domnul Emanuel.

Cea mai mare nebunie-i
A da cinstea pe avere,
Liniștea pe slava lumii,
Pe-nălțarea trecătoare-a humii
Și virtutea pe plăcere
Ce-i urmată de durere.

Pe cel vrednic dintr-o casă
Apărați-l cât puteți!
Datorită lui în lume
Se mai fac și fapte bune,
Și voi prețuiți sunteți.
Nu vă temeți, nu tăceți!

Când se duce el, se duce
Tot ce mai de preț a fost.
După ce s-a rupt butucul
Nu mai mergi nici ca melcul.
Spițele n-au nici un rost.
Nu-i mai roata cum a fost.

Cresc adesea în bordeie
Oameni mari și fii cerești
Cum arareori găsești
În palate-mpărătești.
Când citești și împlinești,
În credință sfântă crești.

Și ades' cresc în palate
Fii netrebnici și nebuni,
Ce nici să păzească porcii,
Nici măcar la coada vacii,
Nici cu măgarii nu-s buni.
Au în cap doar gărgăuni.

Când nu-i cinste într-o țară,
Nici de hoți nu-i bine.
După orice hoț atunci
Prin piețe sau prin lunci
Alt hoț se va ține
Să-l fure fără rușine.

În tot ce dorești să faci
Printre surori și frați
Caută mai întâi să placi
Domnului și la săraci.
Nu la cei nenumărați,
Ci la cei adevărați.
Amin.
(Vineri, 25 decembrie 2020)