Odaia plină de chipuri

De la mic și pân' la mare, întristare îmi aduc
Căruntețea nu-i obstacol, se închină în ascuns
Cel mai tânăr nu-obosește, ridicând fum după fum
Din cădelnița-nchinătată idolilor cei păgâni


N-au rușine, n-au sfială, nu îi mustră nicidecum
Cugetul lor dormitează, nici o frică n-au, nici gând
Se întrec în alergare către temple idolești
Și se-nghesuie să strige, ca pe vremi în Israel


Când lui Baal, când lui Mamona, lui Moloh și Nehuștan
Strigă cu tărie aiurea, cum făceau în Canaan
Zi și noapte-n întuneric, iscălesc scrisori spre cei
Care n-au nici ochi, nici gură, care sunt doar niște zei


Au uitat pe Domnul vieții, din Egipt care i-a scos
Au uitat pe Crist Mesia, vestea bună ce-a adus
Să-i dezlege de robie, de păcat și de mormânt
Au uitat de legământul, lepădării de trecut


Oare nu văd Eu adesea, n-am Eu ochiul ațintit
Cum alergi în colo și-n coace, Cum te legeni, cum te-nchini
Cum urzești la planuri rele, cauți să te pângărești
N-obosești arzând tămâie, iute ca un dromader


Ai uitat pe Domnul vieții, care S-a-ndurat de tin'
Ai uitat cum izbăvirea, nu a-ntârziat să vin'
Sunt același Domn și astăzi, Mă îndur de cine vreau
Am milă chiar și de-acela, ce se cheamă egiptean


Ia o hotărâre astăzi, leapădă tot ce e rău,
Pocăiește-te odată, uită tot trecutul tău
Jură azi credința sfântă, caută iar fața Mea
Și de vei cere puterea, Însuși Domnul îți va da.