text Poezii crestine

Oastea Domnului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Oastea Domnului ce-a minunată,
A fost formată de Isus al nostru Tată
Ca să poată lupta
Și împotriva celui rău piept a ținea

Și Isus la tine s-a uitat,
Și a văzut căci de la început numele în carte ți-a aflat
Și te-a scos în dată,
Să faci parte din oastea Lui cerească

Și la tine El a venit,
Cu noi porunci ce trebuie împlinit
Și te-a îmbrăcat din cap până în picioare
Cu armura Sa din zare

Ți-a spus cu vorba Lui duioasă,
Uite robul Meu așa trebuie să lupți în viață
Să ți piept neîncetat
Celui rău cu care ai de luptat

Apoi te-a luat pe brațul Lui duios
Și te-a pus în oastea Lui pe front
Să poți lupta
Când trâmbița va suna

Și te-a pus în prima linie,
S-au pe la mijloc depinde de tine
S-au te-a luat și te-a așezat la sfârșit
Asta depinde de credința care ai primit

Și după ce te-a așezat,
Domnul ți-a spus fi gata de luptă în orice ceas
Căci nu știi când trâmbița va suna
Și lupta o va anunța

Fi pregătit în orice clipă,
Inamicul poate veni să nu te surprindă
Tot ce trebuie să faci
Când auzi trâmbița tu să ataci

Și atunci cu puterea dată,
Vei învinge inamicul ce îl ai în față
Căci te-ai pregătit şi te-ai luptat
În oastea pe care Isus te-a așezat

E adevărat trebuie pregătire
Să poți lupta când lupta vine
Dar Domnul nu te va lăsa
El e de partea ta

Tu fă partea ta
Asta îți cere Domnul acuma
Fi mereu pregătit
Pentru Domnul tău iubit

Să te poți și tu alătura
De oastea care va lupta
De oastea pregătită
Să lupte lupta ce-a bună

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>