text Poezii crestine

Oare de ce?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samuel Bădescu
Mă frământă un gând amarnic
Despre omul ce iubește lucrul groaznic
De pe acest pământ plin de păcat murdar
Ce-a înfiripat în inimă un sentiment amar.

Mă întreb adeseori
Și chiar mă uit în jurul meu uneori
Unde-s creștinii ce Îl așteptau pe Domnul cu un mare dor,
Ce doreau să simtă al Duhului Sfânt fior?

Unde-s creștinii de altădată?
Ce se luptau să păstreze credința adevărată
Dâruindu-și viața chiar și în arene pentru Dumnezeu
Fiindcă nu li se parea un lucru greu?

De ce iubitul meu Părinte
Creștinii numai sunt creștini în lucruri sfinte
Și părăsesc cuvântul Tău divin
Chiar ascultând de unul viclean și străin?

De ce numai vor să trăiască în adevărul pur
Ce ne transforma pe toți din lut în aur
Și aleg să urmeze pe străinul cu minciuna înflăcărată
Ce este cu durere în ziua acea mare preparată?

De ce creștinul nu mai vrea să trăiască după a Ta povață?
Și vrea să se retragă de a Ta lucrare la distanță
Chiar să nu mai fie deranjat de unii slujitori
Spunând că sunt prea plictisitori?

De ce își doresc să copieze trăirea celor de afară
Chiar știind căci acolo, viața este prea amară
Și să schimbe totul ce Tu ai creat
Când pentru noi, Tu pe altar le-ai așezat?

De ce au adăugat în slujbele Tale adevărate
Multe programe de afară preluate
Pline de minciună și trăire interzisă
Ce pentru noi era veșnic nepermisă?

De ce s-au lăsat copleșiți de cuvintele amăgitoare?
Oare nu știau că sunt atât de otrăvitoare?
Nu știau că trebuie să fugă de flecăriile lumești
Fiindcă sunt pline de păcate omenești?

Acum așa de mulți aleg o altă cale a pocăinţei
Urmată de cărarea cu indicatorul ușurinței
Dar nu se gândesc că cel rău îi amăgește cu o minciună mare
Ca să îi răspundă la a Sa chemare!

Chiar și din locașurile Tale Sfinte
Vor să te scoată afară dragul meu Părinte
Fiindcă au copiat a lumii modă de a se închina
Înșelându-și singuri inima!

Îi văd căci nu mai vor să trăiască așa cum Tu ne-ai învățat
Când pe brațele Tale ne-ai purtat
Și mereu ne-ai spus cu o voce blândă
"-Căci cel rău mereu stă la pândă!"

Au uitat când Tu ne-ai trimis legile Tale de pe Sinai
Să nu ne închinăm la alți Dumnezei
Și să Te iubim doar pe Tine,
Dragul meu Sfânt Părinte?

O, Domnul meu prețios
Te rog frumos,
Adu încă o dată o trezire în popor
Ca să nu mai uităm cine este al inimii noastre Creator!

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>