text Poezii crestine

O, vino iar!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Șopț
Prin cerul deschis auzi-vom cântarea divină,
Osana! E prezenţa minunată a Lui Isus,
Îngerii cântă şi-aşteaptă momentul să vină
Pe norii cerului să-i ia pe cei ce L-au iubit mult.

Inimi se frâng şi urcă lacrimi din cuptoare,
Secerea-i pusă şi-i pregătit, copt lanul aşteaptă,
Prin sita deasă, cernerea e mare şi-i strâmtoare,
Cu toţii privim la cer că judecata Ta-i dreaptă.

Pe întinsa zare se-aud paşii ce-au străbătut
Şi altădată Calea Iubirii spre acest pământ,
Cum ai promis, acuma Te-ntorci pe drumul cunoscut!
Vino să-Ţi iei mireasa aleasă, rodul cel mai scump!

Pe-ntregul pământ e o rugă necurmată,
Cu mâini împreunate veghem a Ta venire,
O, vino iar, vino Isuse să ne duci Acasă,
Acolo Sus în cer, unde-i sfânta Împărăţie!

Ne vom bucura, dar şi lacrimi vor fi când vom zbura
Spre Patria veşniciei de Sus mult adorată,
Vom plânge durerea celor ce-şi pierd Împărăţia,
Şi pe veci raiul ceresc, mântuirea minunată!

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Când a venit Isus
Când a venit Isus în zoriȘi m-a trezit din noaptea grea,Era pământul plin cu floriȘi luminat de Slava Sa!De la pământ pana la cer,Din pom în pom, din floare-n floare,Se dezlega orice mister și dispăre... Citeste mai mult >>
Când a venit Isus
Când a venit Isus în zoriȘi m-a trezit din noaptea grea,Era pământul plin cu floriȘi luminat de Slava Sa!De la pământ pana la cer,Din pom în pom, din floare-n floare,Se dezlega orice mister și dispăre... Citeste mai mult >>
Vrednic ești de laudă
Vrednic ești de laudă!Omul nu Te caută,Dar venirea-i la ușă...Doamne Sfinte, Te'ndură!Nimeni nu e la urmăTrâmbița să n'audăȘi-n picioare să poatăA sta fără ancoră!Lumea e în daunăȘi privește năucă,Sca... Citeste mai mult >>
Lucrurile lumii...
Lucrurile lumii...Am văzut oameni din lumeCum, despre servici vorbeauÎncă o oră sau mai multeNicidecum nu oboseauAlții, povesteau freneticOre în șir despre o mașinăCu atâta pasiune...Cu ochii plini de... Citeste mai mult >>
De ce mai plângi femeie?
De ce mai plângi, femeie? De ce mai lăcrimezi?Nu ţi-am promis odată că nu te voi lăsa?Ţi-am spus că sunt cu tine prin arşiţă sau valuriTu doar să crezi în mine... să crezi în jertfa mea!Ştiu că e drum... Citeste mai mult >>
Când am devenit străini
Când am devenit străini?Când am devenit străiniDe dragostea ce ne lega?Când s-a stins acel foc sfântCe în inimi ne ardea?Răceala crește zi de zi,Tot mai adânc pătrunde-n noi;Ne strângem iar în aceeași... Citeste mai mult >>
De ce ești mânios?
De ce ești mânios?De ce ești mânios și crezi că ai dreptate?De ce te-ai supărat, astăzi pe-al tău frate?I-ai spus cuvinte grele și fără de folosUitând că pentru el muri Isus Hristos.Cum ai putut să-i... Citeste mai mult >>
E vremea pentru deșteptare
Efeseni 5:14E vremea pentru deșteptareDin somnul ce-a cuprins poporul,Că-n curând Isus apare.Auzi-se-va strigare,Și va veni Mântuitorul.Nu e mult și va veniIsus pe nori de slavă.Și-atunci plata vom pr... Citeste mai mult >>
Unde cauți pacea?
În negura nopții, când soarele dispareOmul caută pacea, să meargă la culcare,Dar n-o găsește, nu poate să adoarmăStă până dimineața, nu-i mai trebuie alarmă.Merge la muncă, întristat, obositÎngândurat... Citeste mai mult >>
Cuvinte vii
În a vieții tale carte,Poți cuvinte vii să scrii,Dac-a’ lumii buze moarteSă le-nchizi te vei grăbi!Din cuvinte - simple slove,Omului la îndemână -Poate cerul să-ți acordeMântuire sau osândă!Ce izvor p... Citeste mai mult >>