text Poezii crestine

O poveste pentru tine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Hapca
Undeva într-o adunare, dintr-o Țară îndepărtată
Trăia un om ce cunoștea tot ce-i rău și ce e bine,;
Știa ce înseamnă păcat, neprihănire, Judecată,
Milă, îndurare, har... Dar umbla pe căi străine...
Știa despre Rai și Iad, despre tot ce ne așteaptă,
Vorbea mult despre-adevăr, despre căile divine,
Dar trăia condus de fire și de legea ei deșartă.

Știa multe despre har, despre Dragostea Divină,
Despre Domnu Isus Hristos, și întreaga mântuire;
Cunoștea Cuvântul bine și întreaga cale creștină;
Ascultându-l tot ce știe, oricine-avea să-l admire
Căci puteai crede că inima îi era plină de lumină,
Dar era plin de întuneric, într-o stare de orbire
Fiindcă nu și-a pus pe cruce încă, firea lui haină.

Mulțumit cu ce cunoaște despre rău și despre bine,
Tot vorbea despre credință, în necredință încleștat,
Și-umbla doar condus de fire pe căi pline de rușine.
Cunoștea Comoara Vieții dar nicidecum n-a apucat
Să-și îndrepte clar privirea spre Comorile Divine,
Căci, de comorile din lume-și ținea sufletul legat
Nevrând a-L urma pe Domnul, lepădându-se de sine.

Vorbea despre Domnul Slavei Care-a venit din Mărire,
Despre dragostea Lui Sfântă cu care ne-a îmbrățișat,
Despre jertfa de pe cruce pentru-a noastră mântuire,
Despre tot ce-a făcut Domnul, cum din morți a Înviat,
Despre întreaga Lui Lucrare, despre dragoste, iubire,
Numai el într-al lui suflet, ca Domn nu L-a acceptat,
Nu și-a pus firea pe cruce și n-a primit neprihănire.

Când din perspectiva lumii-și avea viața prea împlinită,
Și toate îi mergeau bine, ca într-o splendidă poveste
A venit pe ne-așteptate moartea rece și cumplită;
I-a sosit sfârșitul veșnic, ne-așteptat și fără veste
Și n-a mai putut fi salvat, c-avea inima împietrită.
Aceasta-i realitatea crudă și-am spus-o exact cum este
Ca să se înțeleagă bine că: „Azi e ziua potrivită”...

Zaragoza 05/05/2012
de Ioan Hapca (Ionică)


Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>