O nedumerire

O nedumerire

De ce-o fi lumea asta atât de încruntată?
De ce e violenţa adusă-n rang de "sfânt"?
De ce vedem oriunde o necivilizată
Purtare-n societate, pe-un pieritor Pământ?

De ce ne batem singuri atâtea cuie-n talpă,
Când traiu-n siguranţă ajunge pentru toţi?
De ce viclean ni-e gândul precum şi vorba calpă,
Iar fapta ne e dată de ticăloşi şi hoţi?

O, Doamne, parcă totul ni-e îndesat cu parul
În mintea fără sensuri şi fără de iubiri!
În răutate, sigur, ne-am descărcat amarul,
Uitând de libertate, de Har şi fericiri,

În loc să fim aproape de Îngeri şi de Tine
Aşa cum din vechime ne-am tot obişnuit,
Plecând pe drumul vieţii, îndepărtaţi de bine,
Spre-a ne-ntreba şi astăzi: "-De ce Te-am părăsit?"