text Poezii crestine

Numai ruga cea fierbinte mă-ntărește, mă înalță!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Numai ruga cea fierbinte
mă-ntărește, mă înalță!


Sunt un om ca fiecare,
Cu greșeli și cu păcate...
Egoist ca orișicare,
Căci le fac Doamne, pe toate...

Vreau mult și mă străduiesc
Să respect Cuvântul Tău.
Ca să mă îndrept doresc
Să nu mai fac nici un rău.

Dar văd bine, n-am putere,
De nu stau în rugăciune.
Doar mâhnire și durere,
Căci cel rău piedici îmi pune.

Numai ruga cea fierbinte
Mă-ntărește, mă înalță,
Căci tânjesc spre cele sfinte,
Doresc să văd a Ta față.

Lupt să mă eliberez
De tot ce știu că urăști,
Nu mai vreau să Te-ntristez
Fiindcă știu cât mă iubești.

Tu în tot îmi ceri schimbare,
Și eu vreau să împlinesc.
Dă-mi putere, să fiu tare,
Credincios, să Te slujesc.

Să nu fiu influențat
De nimeni, pe acest pământ.
Să fiu drept, bun și curat
Ca și Tine, Tată sfânt.

Eu singur nu reușesc,
Dar, dacă Te am pe Tine,
Pot totul să împlinesc
Și tot să sfârșesc cu bine!

Amin

Câmpia Turzii, 11 martie 2020

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Ieșiți din Babilon.
Ieșiți din Babilon!Când îți faci viața frumoasăFrate, soră, pe pământVeșnicia și IsusIes din inimă și gândCând lași ca să te conducăBunastarea, leneviaNu te mai afli în oasteaCea condusă de MesiaGrija... Citeste mai mult >>
Eram și eu cu El în Ghetsimani
Buimac spre cer privesc,Amorțit și fără pic de vlagă;Dansează stelele, plutescȘi-ncep de guler să mă tragă.Mă uit n-apoi îngândurat;Pe cine caut, ce doresc?De negrul nopții ‘nconjurat,Alerg și-alerg,... Citeste mai mult >>
Dacă-ar fi...
Dacă-ar fi ca într-o ziDumnezeu, plin de-ndurareSă coboare-n dreptul tăuSă te-ntrebe ce te doareCe I-ai spune? Câte lacrimiAi vărsa în fața Sa?Câte rugăciuni aprinseDorul tău ar îngâna?Poate I-ai vorb... Citeste mai mult >>
Sonetul arşiţei
E arșiță în lume și e soareȘi viața se usucă-ncetișorNu mai sunt lacrimi, și nu este dorȘi timpul ne rănește și ne doareO aripă întinsă pentru zborMai caută a iubirilor izvoareDar obosită-n clipa trec... Citeste mai mult >>
Evanghelia HARULUI
Evanghelia haruluiIsus veni în lumea oarbă de păcat,Veni să aducă har, eliberare,De orice suflet Mielul S-a-nduratȘi prin jertfirea Lui ne-a dăruit iertare.Prin traiul Său și viața Sa curată,Mesia ne-... Citeste mai mult >>
Sunt mari amenințări în lume
Sunt mari amenințări în lumeSunt mari amenințări în lume,Plătim al necredinței cost,Cel rău degrabă ne-ar răpune,Dar la Hristos, prin rugăciune,Avem un sigur adăpost!Sunt mari necazuri pe pământ,Culeg... Citeste mai mult >>
În Cer și pe pământ mari semne se arată
În Cer și pe pământ mari semne se aratăÎn Cer și pe pământ mari semne se arată,Se-apropie sfârșitul și dreapta judecată,În valuri vin necazuri cu știri îngrozitoare,Dar încă mai răsună și vestea salva... Citeste mai mult >>
Biserica răpită
Strigătul martirilor întreabă:“Până când, o Doamne, până când?”Duhul şi Mireasa, către ceruri:“Vino Doamne!” - strigă suspinând.Îşi unesc chemările atunceaCei de sub altar şi cei de josȘi stăruitor în... Citeste mai mult >>
Doamne, Tu le faci pe toate
Doamne, minunat e cerul și tot ce cuprinde el:Stele, sori, asteroizi și planete fel de fel,De aici de pe pământ, norii par a fi perdeleCe le suflă încet vântul, doar jucându-se cu ele.Toate Doamne, Tu... Citeste mai mult >>
Caută-L pe Isus!
Caută-L pe Isus!Nu mai zăboviCaci fără de elE greu a trăi! Firea e prea slabăȘi păcatul știeSă-ți abată pașiiDe la veșnicie...Vino la Isus!E aici... Te-așteaptă!Vrea să îți arateCare-i calea dreaptă!Î... Citeste mai mult >>