text Poezii crestine

Nu zăbovi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: dana b
O fiul Meu iubit de mine,
De-atâta vreme eu te chem,
Din valea plină cu suspine,
Te chem din moarte și blestem.

Eu te-am dorit de-atâta vreme,
Să stau cu tine-n părtășie,
Să-ți dau un sfat, să-ți spun o vorbă,
Și să-ți vorbesc cu duioșie.

Te-am așteptat în miez de noapte,
Te-am îndemnat și-n zori de zi,
Tu însă înșelat de șoapte,
Mi-ai spus că mâine-mi vei vorbi.

Ai amânat de azi pe mâine,
Ai spus că încă nu ai când,
Iar Eu în doruri și suspine,
Am stat la ușa ta plângând.

Am tot sperat ca s-o deschizi,
Măcar în ceasul cel târziu,
Să-ți spun ca Te iubesc mereu,
Precum un tată pe-al sau fiu.

Topit de doruri după tine,
Am așteptat și am dorit,
Să vii în grabă către Mine,
Ca să te simți mai fericit.

Am stat la poarta ta-ncuiata,
Și am dorit sa te privesc,
Să fiu cu tine înc'odata,
Și inc'odata să-ți zambesc.

Cuvântul meu e viu și-acuma,
Și nu se va schimba deloc,
Eu vreau sa știi ca-ntotdeauna,
Eu te aștept și stau pe loc.

Eu stau și gata sunt demult-
Ca să ascult durerea ta,
Să te-ntaresc sa te ridic,
Și sa îți dau din pacea Mea.

Vreau mană proaspătă să-ți dau,
Și apa vie sa revărs,
Cu tine înc'odat sa stau,
Și sa ajut la al tău mers.

Eu pentru tine am murit,
Eu pentru tine am răbdat,
Eu pentru tine am pătimit,
Ca tu sa fii un rob salvat.

Aș vrea să înțelegi a mea iubire,
Și dragostea de nepătruns,
Caci pentru-ntreaga omenire,
În coastă Eu am fost străpuns.

A curs și pentru tine sânge,
Și pentru tine trupul meu s-a frânt,
Eu am murit să-ți dau viață,
Iar tu să crezi al Meu cuvânt.

Eu Te iubesc și înc'odat
Îți spun sa vii, nu zăbovi,
Deci vino azi nu amâna,
Căci poate-i ultima ta zi.








Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>