Nu vreau

Nu vreau

Nu vreau să-mi umplu mâna cu țărână
Să strecor vântul printr-un ciur stricat
Să semăn vânt ca să culeg furtună
Nu vreau să dau, și să culeg păcat

Nu vreau să rup pe cei cu mărgărite
Când mi le dau în stropi de cer curat
Nu vreau să fiu nici cel care înghite
Tot ce e rău, porcesc și necurat

Nici câine lacom care-și soarbe voma
Când se întoarce-n urmă, posedat
Nu vreau nici scroafă tăvălită-n tină
Să fiu în lumea asta plină de păcat...

Dar vreau să fiu iubire albă, pură
Când cu noroi mă-nproșcă orice slut
Să fiu iubire albă și nu ură
Chiar dacă sunt sădită-n trup de lut.

Nu am putut de fiecare dată
Să fiu oglinda Celui-Nevăzut
Și am crescut ca o odraslă slabă
În fața celor care m-au văzut

Nici frumusețe și nici strălucire
Nu am avut ca să încânt priviri
Dar am în mine stropi de nemurire
Ce pot aduce-n inimă sclipiri.

Nu c-aș avea vreo diplomă cerească
Sau merite, cununi de diamant...
Dar dacă Domnu-a vrut să mă cioplească
Cine sunt eu, să mă declar gigant? ? ?

A vrut să îmi scurteze înălțimea
Ca să ajung mai lesne la pământ
Acolo unde nu e... nobilimea
Ci omul nevoiaș, omul de rând...

Care așteaptă un pahar cu apă
Dar nimeni nu se-oprește să i-l dea
Un colț de pâine, sau o vorbă bună
Acolo-n lut unde e pus să stea...

Așa cum Lazăr avea bube linse
De câinii celui care huzurea
Așa sunt astăzi suflete întinse
La porți de bogătani, spre a le pansa...

Chiar Dumnezeu i-a așezat la poartă
Spre șansa lor de a se mântui
Prin bunătate, dragoste și faptă
Pe Domnul de la poartă, a-L sluji...

Ascuns în ei, ca-n Lazăr altădată
Se-ascunde Domnul așteptând să-i dai
Un colț de pâine, un pahar cu apă
Căci te iubește și te vrea în Rai...

Avutul tău, cu sufletu-mpreună
Adu-l la Domnul! Nu te-mpotrivi!
Căci omul care vrea pe cap cunună
La doi stăpâni nu poate a sluji...

Te rog, nu-ți umple mâna cu țărână
Păstrează-ți sufletul pe veci, curat
Căci dacă-l pierzi, la ce îți folosește
Să fii în lume, putred de bogat? ? ?

Chiar la nimic, căci omul care strânge
Este sărac, și-ajunge mai sărac...
Și nici o bogăție nu ajunge
Ca să plătească prețul de păcat

Căci prețul omului e preț de sânge
Ce-a curs din trupul Celui care frânge
Păcatul, moartea și durerea grea
Prin Domnul Isus, dând iertarea Sa.

Amin!

Ana Mihăiță