text Poezii crestine

Nu-ți închide inima față de a Lui iubire!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Nu-ți închide inima față de a Lui iubire!


Nu-ți închide inima
Față de a Lui iubire,
Umblă doar pe calea Sa,
Vei fi plin de fericire!

Nu fii neîncrezător,
Domnul Vieții Te iubește;
Ci, fii mai stăruitor
El la ceruri te dorește.

Față de semeni fii bun,
Oameni sunt și ei ca tine,
Nu te uita la ce spun
Fiindcă Domnul e cu tine.

Prin al Său Cuvânt te învață
Iubitor, cu toți să fii,
Nu privi la om, la față,
Nici la fapte, bine știi

Cine e îndreptățit
Judecata să o facă
Domnul cel ce s-a jertfit
Deci a ta gură, să tacă

Cu oricine vei vorbi,
Sau tangență vei avea,
Tu un om deschis să fii
Să îți vadă inima

Care bine e întocmită
După planul lui Isus
Ea, de tot e primenită
Căci tu ești un fiu supus.

Ești un om ce-n ascultare
Și în rugă îți petreci
Domnul cu a Sa îndurare
Te ajută prin tot să treci,

Să fii bun și iubitor
În lupta ce-o ai de dus
Și să ieși biruitor
Căci ești al Lui fiu, supus.

Ascultarea te conduce
Spre Isus cel plin de har
Înspre cerul sfânt te duce
Mântuirea-i al Lui dar.

Amin

Câmpia Turzii, 21 iunie 2019

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>