Nu-mi lăsa mâinile Doamne

Nu-mi lăsa mâinile Doamne

Nu-mi lăsa mâinile Doamne,
Spre nelegiuiri întinse,
Unde-s patimi și capcane
Și virtuțile-s învinse.
Ci a mele mâini să fie,
Prinse doar în fapte bune,
Cu râvnă, cu vrednicie,
Pentru slava Ta Stăpâne!

Nu-mi lăsa Doamne piciorul,
Să-mi alunece spre lume,
Unde-i ,,domn,, nimicitorul
Și păcatul e la culme.
Ci umblarea mea să fie,
Pe calea strâmtă și dreaptă,
Unde-i pace, bucurie,
Viață nouă și curată.

Nu-mi lăsa gura Părinte,
Să ajungă un izvor,
Dulce-amar, rece-fierbinte,
Instabil, înșelător.
Ci vorbirea mea să fie,
Cu mult har și-nțelepciune,
Un izvor de apă vie.
Ziditoare! O minune!

Nu-mi lăsa ochii Isuse,
Întinați de vraja lumii,
Unde-s candelele stinse,
În târgul deșertăciunii.
Ci privirea mea să fie,
De Cuvântul Tău sfințită,
Cu lumini din veșnicie,
Spre răsplată ațintită.

Nu-mi lăsa urechea Doamne,
Înspre bârfe aplecată,
Spre-ndeletniciri nedemne,
Ce nu zidesc niciodată.
Ci auzul meu să fie,
Receptiv la ce e bine,
Ascultând doar ce adie,
Pe frecvențele divine.

Nu-mi lăsa inima Tată,
Împietrită, rea, pustie,
Nesfințită, împărțită,
Rătăcită pe vecie.
Ci inima mea să fie,
Pe deplin Ție predată,
Plină de statornicie,
Gata pentru judecată.

Nu-mi lăsa Doamne viața,
Fără scop, fără lumină,
Să n-ajung să-mi pierd speranța,
Copleșit de-amar și vină.
Ci viața mea să fie,
Împlinită prin slujire,
Un model, o mărturie,
Un belșug de fericire.

de Teodor Groza
15.08.2016
Vișeu de Sus