Nu-i prieten bun

NU-I PRIETEN BUN

Nu-i prieten bun, acela, ce nu-ţi spune, când greșești,
Nu-ndeamnă la pocăinţă, din drum rău să te oprești.
Ce-n viclenie surâde, chiar de vede, că te prăpădești,
Îţi întinde amăgire, la Isus, nici să nu gândești.

Nu dori s-auzi sfatul, doar acela ce ție îţi place,
Căci mustrarea îndreaptă, chiar de ţie îţi displace.
Povața n-o respinge, căci ea numai bine face.
Fii grabnic în ascultare, să găseşti a vieţii pace.

Nu-i prieten bun, acela, cel ce răul ţi-l aprobă,
Când greşeşti, te-alintă cu dulcea perfidă vorbă.
Te perie insidios, iar binele ţi-l dezaprobă,
Viclean te adulmecă, te pune-n a lumii ciorbă.

Nu dori linguşitoru-înşelător, să-ţi vorbească,
Nu-l lăsa cu lumea lui deșartă, să te amăgească.
Prieten bun este acela, ce vrea, să te trezească,
Ce la greu şi bine, cu Isus, vrea să te-nsoţească.

Nu-i prieten bun acela, ce are drumuri multe.
Prietenul bun, în suferinţă stă, să te asculte,
Din Scriptură sfaturi dă, nu învățături oculte.
El ţine cu sfinţenie, pe Dumnezeu s-asculte.

Nu-i prieten bun, acela, ce la răzvrătire-îndeamnă.
Şi te-nvaţă, să trăieşti, cum vrei, fără nici o teamă.
Înțeleptul ştie teama de Dumnezeu, ce-nseamnă.
Şi ca un prieten bun, la sfinţenie te cheamă.

Vorbele lingușitoare duc la rupere de oase.
Şi tot timpul înșelătoare, devin alunecoase.
Iar în urma lor lasă toate amarurile fioroase,
Nu-l lăsa, să te înșele cu basmele frumoase.

Nu-i prieten bun, acela, ce te duce-n rătăcire,
Ce împroașcă cu noroi, drumul bun spre mântuire.
Pe buzele cui stă numai batjocură şi amăgire,
Ca să nu vezi, că din păcat la cruce-i izbăvire.

Credinţa las-o, să pătrundă-n inima ta, cu Isus.
Fiorii iubirii să poată, curăța al răului puls,
Ca nimic din ceea ce nu-i divin, să nu ai în plus.
Să poţi deschide larg aripile spre zborul în sus.

Spre Cetatea Eternității, unde eşti așteptat,
Unde ţi s-a pregătit un locaş veşnic, minunat.
Prietenul Tău, Cel mai bun, e a vieţii Împărat.
Ascultă-l şi urmează-l pe Isus, spre al Său Palat.

Amin!