Nu e târziu să uiți de pribegie

Încă nu e târziu de o schimbare,
Să nu privești în urmă niciodat',
Îmbrățișat de Domnul cu iertare,
Vei fi om nou, de El răscumpărat!
Nu e târziu să uiți de pribegie,
De anii petrecuți printre străini,
Căci revenind la vatra din pruncie,
Vei prinde iar acolo rădăcini!

Ca fiu rătăcitor, eu știu că-ți pasă!
Îți amintești când binele făceai,
Ți-e dor de iarba verde de acasă,
De pâinea aburindă ce-o mâncai!
Ce dulce era glasul mamei tale,
Ce mângâieri, ce sfaturi îți dădea,
Ai preferat să pleci pe-o nouă cale,
Tatălui tău cerându-i partea ta.

Copil pribeag, te-ai avântat 'nainte,
Din ce ai fost, acum ești biet porcar,
Ajuns sărac, visezi un blid de linte
Sau mai puțin, o roșcovă măcar!
Parcă îl vezi pe tata stând la poartă,
Privirea lui te arde chiar și-acum
Și cât ai vrea s-alegi o altă soartă,
Să nu mai fii pierdut pe-al vieții drum!

Te uiți spre zări, mâhnirea te apasă
Și te gândești mereu la ce-ai greșit,
Te-apasă-n piept dorul adânc de casă
Și vrei să fii din nou un fiu iubit!
Îndurerat, cu teamă și rușine,
Cu sufletul zdrobit privești smerit
Spre casa ta... și cine vezi că vine?
Tatăl bătrân, slăbit, dar fericit!

-"O, fiul meu, de mult privesc în zare,
Nu mi-am pierdut speranța c-ai să vii,
În casă va fi mare sărbătoare,
Căci am cu mine-acum pe ambii fii!
Ce har divin ce binecuvântare,
Slăvit să fie Domnul Dumnezeu,
Că mi-a ferit copilul de pierzare
Și l-a adus din nou la sânul meu!"

-"O, tată bun, te rog, te rog mă iartă,
Am fost un fiu rebel, n-aș merita
Să îmi deschizi acum a casei poartă
Și să-mi arăți cu drag, iubirea ta!
Îngenuncheat, mă pocăiesc părinte,
Am fost ca mort, acum am înviat,
Vreau să urmez preasfintele cuvinte,
Să fiu om nou și-un binecuvântat!"

03/05/2025, Popești-HD- Lucica Boltasu