text Poezii crestine

Nu e târziu să uiți de pribegie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Încă nu e târziu de o schimbare,
Să nu privești în urmă niciodat',
Îmbrățișat de Domnul cu iertare,
Vei fi om nou, de El răscumpărat!
Nu e târziu să uiți de pribegie,
De anii petrecuți printre străini,
Căci revenind la vatra din pruncie,
Vei prinde iar acolo rădăcini!

Ca fiu rătăcitor, eu știu că-ți pasă!
Îți amintești când binele făceai,
Ți-e dor de iarba verde de acasă,
De pâinea aburindă ce-o mâncai!
Ce dulce era glasul mamei tale,
Ce mângâieri, ce sfaturi îți dădea,
Ai preferat să pleci pe-o nouă cale,
Tatălui tău cerându-i partea ta.

Copil pribeag, te-ai avântat 'nainte,
Din ce ai fost, acum ești biet porcar,
Ajuns sărac, visezi un blid de linte
Sau mai puțin, o roșcovă măcar!
Parcă îl vezi pe tata stând la poartă,
Privirea lui te arde chiar și-acum
Și cât ai vrea s-alegi o altă soartă,
Să nu mai fii pierdut pe-al vieții drum!

Te uiți spre zări, mâhnirea te apasă
Și te gândești mereu la ce-ai greșit,
Te-apasă-n piept dorul adânc de casă
Și vrei să fii din nou un fiu iubit!
Îndurerat, cu teamă și rușine,
Cu sufletul zdrobit privești smerit
Spre casa ta... și cine vezi că vine?
Tatăl bătrân, slăbit, dar fericit!

-"O, fiul meu, de mult privesc în zare,
Nu mi-am pierdut speranța c-ai să vii,
În casă va fi mare sărbătoare,
Căci am cu mine-acum pe ambii fii!
Ce har divin ce binecuvântare,
Slăvit să fie Domnul Dumnezeu,
Că mi-a ferit copilul de pierzare
Și l-a adus din nou la sânul meu!"

-"O, tată bun, te rog, te rog mă iartă,
Am fost un fiu rebel, n-aș merita
Să îmi deschizi acum a casei poartă
Și să-mi arăți cu drag, iubirea ta!
Îngenuncheat, mă pocăiesc părinte,
Am fost ca mort, acum am înviat,
Vreau să urmez preasfintele cuvinte,
Să fiu om nou și-un binecuvântat!"

03/05/2025, Popești-HD- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>