Noi și păcatele noastre

Doamne, de-ar putea sa strige pacatele noastre
N-am mai sti unde sa ne ascundem, Doamne
N-am mai avea un nume, ci multe si urate
Caci am fi criminalii si hotii sau talharii
Miseii si banditii, sau chiar clevetitorii
Sau mandrii si arogantii, zgarcitii, barfitorii
Of, Doamne am fi multe... si toate... pacatosii.
Dar el, pacatul tace si noua ne convine
Sa mergem mai departe si nu ne e rusine
Caci nimeni nu ne stie cat suntem de murdari
Chiar ne mandrim anume, ne place sa fim mari
Dar tot noi pierdem astazi, si maine, si poimaine
Pacatul chiar de tace, ii place sa se adune
Si sa se cuibareasca in sufletul murdar
Unde asteapta clipa sa nu mai fie har
Si apoi si-arata fata si multi ori sa zareasca
In omul de afara ce-a stat sa cuibareasca
Si inima cea plina de tepi si de venin
Va fi pentru vecie amaraciune, chin
Caci vom vedea cetatea ca aurul curat
Si atunci vom recunoaste c-am trait in pacat.
Emilia Dinescu