text Poezii crestine

Nevrednicie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu
Nevrednicie Doamne, îmi este azi cuvântul
Ce-l pot rosti cu teamă, smerit, privind în urmă,
Căci sunt o luntre veche ce-n larg o-mpinge vântul
Şi oaia ce pe umeri ai readus-o-n turmă.

Am vrut să fiu în viaţă stăpân pe-a mea voinţă,
Şi gândurile mele să le îndrept spre bine,
Dar n-am vegheat în toate destul cu umilinţă
Şi-am ajuns rob adesea plăcerilor din mine.

Tu ştii ce mult dorit-am acea-nţelepciune
Ce vine din-nălţime în minţile curate,
Şi spiritul de-a face tot timpul fapte bune,
Trăirea-n curăţie, în cinste şi dreptate.

Dar... am cules adesea, în timp dezamăgirea,
Ca rod acelor vremuri trăite-n neştiință,
Căci n-am lăsat stăpână în viaţa mea iubirea
Şi de aceea-n luptă, n-avut-am biruinţă.

De-atâtea ori primit-am tristeţea ca răsplată,
Un gust amar şi rece, şi doar dezamăgire...
Căci n-am putut o, Doamne, să-nving măcar o dată
Şi limba-mi otrăvită, s-o ţin în stăpânire...

N-am nici un merit, Doamne, să pot sta azi la masă
Alături de toţi servii şi fii-mpărăţiei...
Căci ei Ți-au slujit Ție stând credincioşi acasă,
Când eu umblam în lume, pe drumul pribegiei.

În Casa Ta, o Tată, n-aş fi avut intrare
De n-ai fi lăsat lumii prin îndurare Harul,
De n-ar fi fost Iubirea cea fără de hotare
Ce-a suferit de milă în locul meu Calvarul...

O, vai... Ce mult dorit-am să fie-un vis de noapte
Toată nevrednicia şi trista mea trăire,
Căci mi-e ruşine Doamne, de-acele negre fapte
Ce Tu le-ai dat uitării în marea Ta Iubire...

De-aceea vreau Stăpâne să Îţi slujesc doar Ţie,
Să-mi fie Voii Tale dorinţele supuse,
Căci n-am nimic în mine decât nevrednicie,
Dar ştiu cu siguranţă, căci Te iubesc, Isuse.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>