Ne-am ancorat prea tare de pământ

Ne-am ancorat prea tare de pământ,
De aceste lucruri ce sunt pieritoare,
Şi am uitat de cer, de Domnul sfânt,
De cerul minunat şi-a lui splendoare.

Privim doar jos, gândind la avuţie,
Crezând că suntem veşnici pe pământ,
Uităm că suntem doar pentru o vreme,
Şi totul este goană după vânt.

Ne-am ancorat de lucruri care pier,
Vor arde toate n-au nici o valoare,
Adevăratele comori sunt doar în cer,
Păstrate pentru viaţa viitoare.

Ne leagă acest pământ, ne înfăşoară,
Cu gândul la avere, trai uşor,
Muncim din zori de zi şi până seara,
Uităm că totul este trecător.

Tot ce am strâns cu trudă şi durere,
Cu mare greu... Aici va rămânea,
Nu luăm nimic cu noi în clipa morţii,
Cum am venit, tot aşa vom pleca.

Să medităm mai mult gândind la suflet,
Astăzi să ne împăcăm cu Domnul sfânt,
Curând se termină al nostru umblet,
Şi se sfârşeşte viaţa pe pământ.
Amin!