text Poezii crestine

N-am fost făcuţi din praf de stele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan.I.Ioan
Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău și eu, ca și tine, am fost făcut din noroi. Iov 33:6

N-am fost făcuți din praf de stele,
Deși privim cu dor spre ele,
Am fost făcuți din noroi,
Deși purtăm lumina în noi.

Cât de înalt e cerul,
Departe de pământ,
La fel de înalt este și gândul,
Părintelui Preasfânt.

Și dacă e departe steaua,
De glia pământească,
Cât de departe este calea sfântă,
De calea omenească.

Privește, calea urcă unde ai fost chemat,
Ce limpede e cerul, e străveziu curat,
Când razele de soare topazul îl străbat,
Și luminează omul care zace în păcat,

Fața de lut e timpul să renască,
Privirea de la lume ridică-o în sus,
Iubirea Tatălui în ea să se oglindească,
Cu toată îndurarea cerului de sus.

Să-ți strălucească dragostea curată,
Din ochi sa se reverse blândețea minunată,
Cuvântul tău să aducă mângâiere,
Să dea lumină celui care piere.

Și dacă e vrășmașul o mare înfuriată,
Și te lovește zilnic cu al urii negru val,
El pacea n-a gustat-o aproape niciodată,
Trăind ca să împroaște numai noroi și mâl.

Sărmanului căzut în mreaja nedreptății,
Chiar de-i însuflețit de forța răutății,
Să-i lumineze calea lumina ta curată,
Candela ta să nu se stingă niciodată!

Să vadă frate și cel orb luminile prea sfinte,
Și dragostea ce-i poartă Al nostru Sfânt Părinte,
Arată-i evanghelia, preasfintele cuvinte,
Să-i lumineze viața, de astăzi înainte.

Arată-i cerul, arată-i noua casă,
Că are-o nouă viață, pe aceasta de o lasă,
Uniți cu toți să ajungem a mirelui mireasă,
Biserica frumoasă,
Cinstită și slăvită frumoasă și aleasă.

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci. Daniel 12:3
Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl. Isaia 57:20

Ioan Moldovan
30.08.2016

Poezia a fost revizuită în 10.09.2016

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>