Multe s-au schimbat

Astăzi toate sau schimbat,
Nu mai e pocăința ca altă dat',
Astăzi e o pocăință specială,
Una modernă mult schimbată.

Nu mai este putere îndată,
Poporul parcă seacă,
Astăzi toate s-au schimbat,
Nimic nu mai e cum a fost odat'.

Ce trebuia să rămână în picioare,
Astăzi s-a ofilit ca o floare,
Chiar și pocăința s-a ofilit,
Odată cu modernismul care a intervenit.

Nu mai este o pocăință reală,
Parcă acuma este superficială,
Parcă nu mai este credința adevărată,
Parcă este o credință deocheată.

Chiar și poporul s-a schimbat,
Mult după modă s-a dat,
A schimbat pocăința degrabă,
Cu una actuală.

Dacă la momentul acesta ai privit,
Pocăința lasă de dorit,
Căci pocăința actuală ce este în adunare,
Nu corespunde cu Cuvântul Celui din zare.

Prea mult poporul s-a îndepărtat,
De credința sfinților care s-a dat,
Prea mult s-a dus în depărtare,
După lumea aceasta ce atrage.

Astăzi toate s-au schimbat,
Și ne mirăm de ce nu mai e putere ca odat',
De ce nu mai vine la poporul Său,
Minunatul Dumnezeu.

Căci prea mult ne-am schimbat,
Și de Biblie ne-am îndepărtat,
Nu mai ținem Cuvântul lui Dumnezeu,
Așa cum a spus Fiul Său.

Ce pierdere pentru poporul de legământ,
Să te îndepărtezi de Cel Sfânt,
Să te duci și să crezi căci mergi bine în continuare,
Dar de fapt tu ești afară.

Astăzi toate s-au schimbat,
Nu mai sunt ca odat',
Dar cine vrea să fie sfânt în continuare,
Rămâne la ce a spus Dumnezeu sub soare.

Chiar dacă în jur se schimbă,
El rămâne în credință,
El nu se va abate de la Dumnezeu,
Chiar dacă se schimbă pocăința mereu.

O, Dumnezeule mare,
Dă-ne ochi la fiecare,
Să vedem ce mult ne-am îndepărtat,
De Cel ce ne-a creat.

Să vedem la ce pocăință am ajuns,
Fără minuni și Duhul Sfânt,
Să vedem cât de mult ne-am îndepărtat,
De tine și de Cuvântul pe care tu l-ai dat.

Să vedem cât de mult ne-am abătut,
De la Cuvântul Tău cel sfânt,
O, Dumnezeule mare,
Fă Tu o cercetare.

Și trezește poporul îndată,
La o credință adevărată,
La credința pe care Tu ai lăsat
Sfinților cu adevărat.

Să avem acea credință vie,
Care ne duce spre veșnicie,
Căci degeaba încercăm noi ceva,
Dacă nu e după cum spui Tu acuma.

Degeaba poporul se dă pocăit,
Dacă nu e cu adevărat sfințit,
La ce ne folosește oare,
Să ne dăm ceva ce nu suntem sub soare.

Astăzi multe s-au schimbat,
Pocăitul nu mai e pocăit ca odat',
Parcă și pocăința ta,
Se diluează tot mai mult acuma.

Nu mai este sfințire cu adevărat,
Și nici apropiere de Cel Preaînalt,
Parcă fiecare după inima sa,
Face ce vrea acuma.

Cum de aici s-a ajuns,
Căci nu a fost veghere acum,
Poporul nu a vegheat,
Și încet de Domnul s-a îndepărtat.

Dar oare trebuie să fie așa,
Poporul să trăiască altceva,
Nu trebuie oare poporul pe acest pământ,
Să fie după Cuvântul Celui Sfânt?

Nu trebuie ca poporul să stea în așteptare,
Până Domnul Isus apare?
Se pare căci așa trebuia să fie,
Dar cum oare căci nu e pregătit de veșnicie.

De ce poporul s-a schimbat,
Și nu trăiește pocăința cu adevărat,
De ce poporul de legământ,
Astăzi nu mai urmează pe Cel Sfânt.

Parcă poporul în loc să se trezească,
El doarme noaptea toată,
Plin de idoli mereu,
Așa a ajuns poporul lui Dumnezeu.

Plin de lume și de păcate,
Așa a ajuns poporul în aceste vremuri negre din noapte,
Cum de aici s-a ajuns,
Dumnezeu să aibă milă acum.

Căci dacă poporul continuă așa,
Departe de Isus va ajunge cândva,
Și când Domnul va veni,
Oare ce popor va răpi pentru veșnicii.

Ce popor va mai avea Dumnezeu,
Să răpească pentru cerul Său,
Dacă poporul de legământ,
E tot mai lumesc acum.

Dacă nu ne trezim la realitate,
Iadul ne paște pe mai departe,
Niciunul nu v-om scăpa,
Dacă nu ne pocăim cum spune Biblia.

De aceea fiecare,
Să se cerceteze cu adevărat sub soare,
Și să ne pocăim cu adevărat,
Așa cum vrea Marele Împărat.

Amin