text Poezii crestine

Mult prea târziu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Și în sfârșit, sub picurii de ploaie,
Ne răcorim iar mințile pătate,
Iar hainele murdare de noroaie,
Le curățește fiecar-cum poate.
Mai de rușine, de nevoie, omul,
Sub flamura Stindardului din slavă,
Încearcă să dea roade ca și pomul
Și paiele să schimbe în otavă.

Nu că-i ușor așa o transformare,
Din noi putere nu se va-mplini,
Ci doar prin forța sfântă, creatoare,
Metamorfoza o vom dobândi.
Înfășurați în mantia rușinii,
Ascunși sub flamuri false, tot dăm ghes,
Schimbare-am vrea să-nceapă cu vecinii
Și noi apoi, căci n-avem de ales.

Ce e mai grav, curajul ne lipsește
Și mărturia-i slabă, mai nu e,
Când Dumnezeu aceasta pedepsește,
Ne lamentăm și ne-ntrebăm "de ce".
Și cade ploaia binecuvântării,
Dar omul e potrivnic, firea lui,
Refuz-ades procesul transformării,
Nu vrea s-asculte glasul Duhului.

Așa trec anii peste omenire,
Mai ieri copii, azi tineri sau bătrâni
Și ne-am dori să ne venim în fire,
Să nu avem la cârmă doi stăpâni.
S-alegem pentru totdeauna locul,
În care vom pleca spre veșnicii,
Căci nu ne va-nsoți atunci norocul,
Ci ce optăm acum cât suntem vii.

Desigur, toți am vrea în rai cu Domnul,
Dar dacă recunoaștem cum trăim,
Realizăm că ne-a cuprins des somnul
Și am uitat măcar să mulțumim.
Să mulțumim că Dumnezeu Yehova,
Ne-a binecuvântat cu-al Său Cuvânt,
Cel Întrupat, de-asemenea și Slova,
Ce ne vorbește clar prin Duhul Sfânt.

Și încă ceva, ce ne dă speranță:
Când S-a-nălțat Isus la ceruri, El,
Ne-a dat Mângâietor, un Duh de viață,
Așa de mult iubit-a Sfântul Miel!
Acuma noi, să ne trezim cât încă
Mai este har, căci Domnul va veni,
Ne vom trezi în valea cea adâncă
Și prea târziu, mult prea târziu fa fi!

19/08/15, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>