Mult ne-am îndepărtat!

Prea mult ne-am îndepărtat,
De Tine Dumnezeule care ne-ai creat!
Prea mult ne-am îndepărtat de calea Ta,
Care duce la viață acuma.

O Dumnezeule mare,
Prea departe suntem de a Ta salvare,
Prea departe ne-am avântat,
De Domnul Isus care ne-a salvat.

Cu toate căci Dumnezeu ne chema,
Prea departe ne-am dus acuma!
Nu am ascultat de porunca Ta,
Să nu ne ducem departe în noaptea grea.

O Dumnezeule mare,
Suntem atât de departe,
Prea mult ne-am abătut,
De la calea îngustă acum.

Nu am vegheat este adevărat,
Și diavolul ne-a înșelat!
Și atât de departe ne-a dus,
Încât nu mai știm pe unde să ne întoarcem din acest drum.

Atât de ușor ne-am îndepărtat,
Căci parcă nici unul nu a simțit cu adevărat,
Cum de calea strâmtă se îndepărtează,
Și apucăm pe calea lată.

Poate ar trebui să facem aceia,
Și să nu mai stăm așa acuma!
Dacă de Domnul ne-am îndepărtat,
Poate e timpul să ne întoarcem de unde am rămas.

Poate e timpul să căutăm în dată,
Pe Domnul Isus din slavă,
Pe Dumnezeul care ne-a creat,
Și viață ne-a dat.

Căci dacă așa v-om continua,
Iadul ne va aștepta!
Trebuie să ne întoarcem cu adevărat,
La Dumnezeu care ne-a salvat.

Nu ne putem dezvinovăți căci nu am știut,
De atâtea ori Domnul ne-a sfătuit,
Să ne întoarcem de la calea noastră,
Ca El să avem viață.

Dar cine a ascultat,
Căci de Domnul tot mai mult ne-am îndepărtat!
Încet foarte încet ne-am îndepărtat de Dumnezeu,
Încât nici nu am simțit căci nu mai suntem cu Fiul Său.

Dacă ești sincer cu inima ta,
Vei vedea și tu lucrul acesta,
Vei vedea cum calea ta,
Este cam departe de Domnul acuma.

Haide-ți să ne întoarcem în dată,
La Dumnezeu care încă ne mai așteaptă!
Domnul Isus încă ne cheamă,
Să ne întoarcem din moarte la viață.

Dar cum să facem așa ceva,
Când nouă ne place lumea,
Cum să ne întoarcem la Dumnezeu,
Când ne place lumea cum ne atrage mereu.

Ba mai mult ne-am acomodat cu ea,
Și am lăsat-o în biserică acuma!
Parcă stăm să întrecem pe cei de afară,
În modă multă și lumească.

Cum să ne mai întoarcem la Dumnezeu,
Când lumea este în noi mereu,
Și ne place atât de mult,
Cum arătăm ca lumea acum.

De ce ne-am îndepărtat,
Căci Duhul Sfânt de atâtea ori ne-a atenționat!
Să avem grijă fiecare,
Să nu alunecăm de pe cale.

A avut cineva urechi de auzit,
Când Duhul Sfânt bine a grăit,
Să nu lăsăm lumea cu nici un chip,
Sa ne abată de la drumul ce-l iubit.

Dar cine a ascultat,
Căci pe nimeni nu a interesat,
Parcă a fost doar ceva așa,
Un cuvânt cu care ne-am obișnuit acuma.

Nimeni nu a făcut ceva mai mult,
Să lupte cu lumea acum!
Și rezultatul îl vedem fiecare,
O biserică lumească ofilită ca o floare.

O biserică compromisă cu lumea din jurul său,
Care nu mai este sfântă pentru Domnul Dumnezeu,
O biserică aproape moartă,
Având doar o formă de evlavie goală.

Nu ne putem dezvinovăți,
Toți am auzit cuvântul venit din veșnicii!
Fiecare ureche a auzit,
Ce Duhul Sfânt a grăit.

De aceia suntem așa,
Foarte reci acuma,
Căci ne-am compromis fiecare,
Cu lumea aceasta sub soare.

În loc să luptăm pentru sfințenie și apropiere de Dumnezeu,
Noi ne-am modernizat mereu,
Nu mai ținem calea îngustă,
Care ne duce la cunună.

Astăzi parcă fiecare,
E doar o formă de evlavie sub soare!
Fără puterea Duhului Său,
Pe care l-am primit de la Dumnezeu.

Noi suntem vinovați sub soare,
Căci am făcut un compromis mare,
Nu am ascultat de Duhul Sfânt,
Și ne-am dus după lume acum.

Dumnezeule mare,
Acesta este rezultatul și îl vedem fiecare,
În ce prăpăd am ajuns,
Dacă am întors spatele la ce Tu ne-ai spus.

Acesta este rezultatul unde am ajuns,
Dacă nu am vegheat cum Tu Doamme ai spus!
Oare se mai poate face ceva,
Pentru popor acuma.

Oare mai există o speranță,
Ca poporul să se întoarcă,
Căci după pornirea sa,
Nu dă semne căci vrea sfințenie acuma.

Vrea să fie în continuare,
Cât mai modern sun soare!
Fără să își aducă aminte de ce Tu ai spus,
Căci iubești o inimă curată acum.

Ce va urma în continuare,
O catastrofă mare,
Cu totul poporul Tău în lume se duce,
Dacă nu ia în serios ce Biblia spune.

Și urmează în continuare,
Pocăința făcută de popor sub soare!
O catastrofă va urma,
Exact cum a prins Israel în pustie atuncea...

Prăpădul va veni,
Sfințenie nu va mai fi,
Și darurile v-or dispărea,
Dar ce-l mai greu parcă Tu nici nu ai existat cândva.

Acolo se va ajunge,
Dintr-o biserică unde era multă bucurie!
Va fi un cimitir spiritual,
Plin de oase cum a văzut Ezechiel odat'.

Trist unde s-a ajuns,
Dar acesta este adevărul acum,
Nu ne putem ascunde fiecare,
Căci vedem ce vremuri sun sub soare.

În loc să căutăm pe Dumnezeu,
Ne vedem de treburi mereu!
Nu ne mai interesează,
Părtășia frățească.

Dumnezeu în mila Sa,
Să nu își lase poporul acuma,
Să aibă milă Dumnezeu,
De un popor care nu ascultă sfatul Său.

De un popor care nu mai vrea,
Sfințenia acuma,
Ci dorește în sânul său,
Mai mult lumea decât pe Dumnezeu...

Amin