Mireasă pentru veșnicie

Am fost risipitor ca nimeni altul!
Cu mână largă am împrăștiat
Averea, ce mi-a dat-o Tatăl,
Făcându-L să m-aștepte mult din viață:
De dimineață,
Până-n zorii zilei ce-au urmat.
Aveam în mine pofta risipirii,
La cer priveam doar după vreme,
Neținând cont de-a Lui iubire,
De supărarea-I, nicicând în a mă teme.
Am pribegit orfan din voie,
Împrăștiind din sfânta Sa valoare,
Fără să mă gândesc că în hotar ceresc,
Părintele m-așteaptă și Îl doare.
Trudit de-atâta pribegie,
Legat cu lanțurile lumii,
Am suspinat de multe ori,
Cu lacrimile humei...
Dar într-o vară
Roșie în vișini și cireși,
Mi-am ridicat suflarea, ochii plânși,
Dincol' de soare și mi-am zis
În suferința atâta de supărătoare:
-Și eu sunt fiica Celui ce mă are!
Și m-am pornit spre Casă înapoi,
S-ajung la Poarta Cerului,
De unde soarele răsare.
Greu, obosită,
Plină-n răni de lumea răsfățată,
M-am aruncat în brațele-I de Tată.
Atâtea lacrimi și păreri de rău,
Regrete sincere ca niciodată,
Mi-au dat puterea să mă simt din nou,
A Tatălui Ceresc, iubită fată!
De n-ar fi fost Mântuitorul meu,
Cu dragostea-I, iubirea, calea să-mi arate
Și azi aș fi pribeagă, slugă la cel rău,
În lumea de păcate.
De-aceea mă întorc cu mulțumiri,
Cu glas de: sare, miere, pâine,
Și-L rog prin lacrimi sfinte, rugăciuni,
Să îi aducă-n staulul cel veșnic,
Pe-acei ce rătăcesc în pofticioasa lume.
Să fim cunună pentru Împărat,
Mireasmă-n ascultare și credincioșie,
Să ne ridice ca stol alb,
Mireasă pentru veșnicie!

24 iunie 2019-Delafield