text Poezii crestine

Meditează

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
Meditând adânc în taină
Am văzut că am păcat,
Multe lucruri sunt de vină,
De Tine ma-m depărtat.

O, Doamne ma-m rugat fierbinte,
Cu lacrimi sincer am dorit,
Să mă ajuți o scump Părinte,
Să pot a fii mai pocăit.

Căci eu am cunoscut Cuvântul,
Ce stătea scris să nu poftesc,
Dar nu la-m împlinit în totul,
Și vreau ca să mă pocăiesc.

Cunosc și știu că Adevărul,
Este Cuvântul absolut,
Doamne tu-mi cunoști și gândul,
Cel mai murdar și mai tăcut.

Căci na-ș putea să mă ascund,
Sub nici o formă de-nchinare,
Căci ochii tăi privesc profund,
Și simt în duh o cercetare.

Aduți aminte de Cuvântul,
Ce la rostit Isus Hristos,
Căci El va judeca pământul,
Dar și pe omul păcătos.

În adunarea celor drepți,
Când se va rosti sentința,
Numai acei ce-s înțelepți,
Acei ce au urmat credința.

Vor fii cu Mine sus la masă,
Unde va fii un tainic dor,
Biserica a Mea mireasă,
Va fii răpită din cuptor.

Și nu va fi nici o salvare,
Când harul sfânt va fi luat,
Voi toți acei din adunare,
Ce ați trăit și în păcat.

Va fi durerea cea mai mare,
Cu regretul cel mai greu,
Când zburavor printre stele,
Frații mei, Doamne și eu?

Și cei din urmă vor rămâne,
În chinul cel mai disperat,
Căci ei nesocotesc Stăpâne,
Cuvântul Tău adevărat.

Meditând acum la toate,
Câtă vreme mai e har,
Simt în duh o libertare,
Nimic nu e în zadar.

Să luăm învățătură,
De la traiul vinovat,
Să trăim ca în Scriptură,
Mai departe de păcat.

Lăudând mereu pe Domnul,
Care milă mai arată,
Să nu ne cuprindă somnul,
Noaptea cea mai blestemată.

Noi cei vii, fii ai lumini,
Trebuie să ne trezim,
Căci în clipele răpiri,
Noi cu Domnul vrem să fim.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>