Mâniau Pe Dumnezeu

În lumea asta atâta de vastă
Plină de griji, nevoi şi greutăţi
Sunt lucruri ce tare mai apasă
Sunt oameni noi ce nu le pasă
Şi oameni vechi ca şi-n alte dăţi.

Şi totu-i, numai deşertăciune
Precum la fel Eclesiastul explica
A fost şi este, acuma şi atuncea
Nimic nou, e totul vechi în lume
A fost, va fi, şi iarăşi se va întîmpla.

Oameni au fost atunci ca şi acum
Plini de mânie, necinstiţi, hai hui
Fără de căpătâi sau fără drum
Ascunşi şi tare mincinoşi acum
Care provoacă, mânia Domnului.

Au fost şi încă mai sunt de-acei
Consideraţi nebuni şi nelegiuiţi.
Erau groaznici şi cu mult mai răi
Şi nu scăpau niciunul de lângă ei
Toţi.... erau loviţi şi pedepsiţi.

Pentru ei nu exista nici o lege
De nimeni, deloc, nu aveau frică
Ei, erau stăpâni şi erau rege
N-aveau timp de a gândi, a alege
Pentru ei, totul era ca o nimică.

Ei mâniau pe Domnul Dumnezeu
Prin faptele lor acele, rele comise
Poporul îndrumau pe drumul rău
Nu le păsa, că o duc aşa de greu
Că pierdeau făgăduinţele promise.

Şi-atuncea Domnul Dumnezeu
I-a lăsat numai în voia minţii lor
Să se zbată, să simtă când e greu
Şi să deosebească şi binele de rău
I-a lăsat doar, în voia patimilor lor.

Când s-au pocăit şi s-au întors la El
Mânia Lui, s-a potolit şi i-a iertat
Ce au făcut, El nu şi-a amintit de fel
Pentru că El e Domnul, este Emanuel
Şi binecuvăntări, peste ei a revărsat.

A.N
27.07. 2011 Răcăşdia CS