Mândria şi trufia

Orice inimă trufaşă
Scârbeşte pe Dumnezeu;
Se mândreşte şi-i părtaşă
Se mai face şi făptaşă
Şi nu se-abate de la rău.

Dar ce oare ea câştigă,
Umplându-se de mândrie?
Când cade, la fel ea strigă
Şi de-o doare, o să plângă
De cald, nu-i ţine-a ei trufie.

Toţi acei ce s-au mândrit
Ei tare au mai suferit;
S-au îngâmfat şi-mpotrivit,
În Faţa Lui nu s-au smerit,
Şi-n veci ei nu s-au pocăit.

Ce câştigi inimă mândră?
Ce bucurie poţi avea?
Eşti mereu c-un ochi la pândă
Drumul tău este pe lângă
Viaţa ta? e doar a profita.

Strânge să te îmbogăţeşti
Averi să tot înghesuieşti
Şi-apoi mult să te mândreşti
Singur, mult te mai uimeşti
De cine-ai fost, şi cine eşti.

Umbli-acum plin de mândrie
Şi viaţa ţi-o analizezi
Simţi în tine-o bucurie
Capu-ţi înalţi cu trufie
Cu ochi deschişi deja visezi

La măreţie şi grandoare
Slavă multă şi cinstire
Şi nu vezi pe Cel mai Mare
Cum se-ncruntă-n supărare;
Te face să-ţi vii în fire.

Şi-n smerenie adâncă
Tu stai acum, te pocăieşti
Lacrimile-ncep să curgă
Cu evlavie stai în rugă
"Te rog Doamne să mă ierţi,

Inima mi-a fost trufaşă
Şi-a făcut ce ai urât
S-a făcut la rău părtaşă
Şi-a devenit şi făptaşă;
Doamne, tare-am păcătuit!

Mă dezleg azi de mândrie
De ce-am făcut, mă pocăiesc
Viaţa ce mi-ai dat-o mie
S-o trăiesc fără trufie;
În tot ce fac, să Te cinstesc!"

A.N
18.09.2012 Firenze