Mândria

Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului,
hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.
Proverbe 16:5

Tatăl meu care ești în ceruri,
Dumnezeu sfânt, sfânt, sfânt și-adevărat,
mă plec 'naintea Ta plin de cutremur
căci am păcătuit, sunt vinovat!

Muncesc să am parte de ce-i mai bun,
învăț ca să am loc între cei mari,
tânjesc după-apreciere și îmi spun
că merit mult, sunt greu pe-al meu cântar.

Dar, Doamne, merit iadul, doar atât;
să pier din fața ochilor Tăi neîntinați!
Căci tot ce am și tot ce sunt
e de la Tine. Prin harul Tău împarți

suflarea nouă-a fiecărei dimineți
și toate biruințele de peste zi.
Belșugul binecuvântării-ntregii mele vieți
o, uit mereu, dar numai Tu mi-l ții!

Și-atunci când îmi asum ceva, orice,
în ochii mei sau a celor din jur,
eu Îl cobor pe Isus de pe cruce
și Tronul Tău, de Dumnezeu, îl fur.

Ca Lucifer, în cruntă nebunie,
sau ca Irod, împăunându-mă tăcut,
m-ating de slava ce Ți se cuvine Ție
și numai Ție, Dumnezeu temut!

Iartă-mă, știu că nici chiar Fiul Tău
să Ți se pună-alături n-a dorit,
măcar că e El Însuși Dumnezeu,
iar eu, cu poftă mușc fructul oprit.

Haine, mașină, accesorii, toate-atrag atenția,
cuvintele și faptele-mi croiesc imaginea,
aștept să mi se remarce prezența
și cum mă doare când nu se-ntâmplă-așa...

Mă pocăiesc și cer să-nvăț smerenia
să nu Te mai scârbesc cu-a mea mândrie.
Iartă-mi, Stăpâne, astăzi vina,
vreau viața mea să-Ți fie mărturie.

Nu eu, ci Tu să strălucești în mine
acasă, la muncă, pe drum, la școală,
în vorbă, în gând și-n faptă, ca oricine
să vadă că Tu ești a mea comoară.