Mâna Domnului străpunsă

Mâna Domnului străpunsă


Îşi arată Domnul mâinile-I de slavă
Ce-au fost străpunse la calvar,
De-aceia, care ''n-au hotare'',
În ură, răzbunare, patimă...
Acesta este singurul lor, ''dar''.

Mă uit privind cu lacrimi
La mâna-I cea străpunsă:
O cicatrice mare...{!}
'Mi răspunde-n locul Lui,
- Copiii Mei, ce-atâta i-am iubit,
Cu ură Mi-au săpat al urii cui.

Adânc Mi l-au bătut, cu mult nesaţ
În ceasul răstignirii, sus pe deal,
Eu... le priveam pornirile de ură,
Cum întunericul ...
din avuţia ce le-am dat, le fură...

Plângeam de mila lor, dar nu vedeau,
Că-n haine -negre, celui rău slujeau,
''Victorioşi'' M-au atârnat pe cruce,
Surzi, orbi, la tot ce sufeream, în chinuri crunte...


Râdeau şi tare Mă batjocoreau...


Trecut-au anii... dar şi-azi ca şi atunci,
Pe unii dintre-ai Mei îi mai străpung,
Îmi calcă Adevărul în picioare,
Îl izbeşte tare rău de stânci,
...Se pitulesc ... râzând, să vadă... dacă doare{!?}

Eu, palma-Mi le-o arăt celor trufaşi,
Căci răul cu nesaţ îmbrăţişează,
Uitaţi-vă la semnul cuielor, (bătut!)
De cei ce-erau ca voi, odinioară.

Moştenitori sunteţi, ai lor copii,
Vă avântaţi în chinuri împreună,
În întunericul cel gros,
Unde nu-i soare, ziuă, şi nici lună !

Eu?... aş fi vrut pe toţi să vă slujesc
Să-Mi împart cu bucurie Pâinea,
Să înălţăm al Biruinţei - Rod
Şi-n Bine, să Îmi fiţi doar una !






26 februarie 2014 , Sanda Tulics