Mai poți Doamne ?

Mai poți Doamne ?

Mai poate ochiul Tău, ca să mai vadă,
Prin pânza de smoală, păcatul omenesc ?
Mai poți să mai ierți, o mână ce ucide,
Și traiul ce trage, spre jugul lumesc ?

Mai poate ochiul Tău, ca să îndure,
Al morții nesaț, ce-și strânge tot birul ?
Al leprei păcat, și-al ciumei neascultare,
Mai au loc în cupă, să-ți umple potirul ?

Mai poți să auzi, torente de falsuri,
Minciuni colorate, ce par curcubeu ?
Mai poți să înduri, guverne hilare,
Nesațul ce face, creștinul ateu ?

Mai poți să mai plângi, când omul refuză,
Al haine-i credință, că-l vezi tot mai gol ?
Și-atâția de mulți, se duc fără Tine,
În noaptea cea rece, ce-i veșnic Șheol…

Mai poți să aștepți, la umbra iubirii,
Să cauți Tu bobul, umbrit de neghină ?
Mai poți să iubești, pe cei ce refuză,
Și-n cuie să-L bată, pe Fiul Lumină ?

Mai poți să mai rabzi , milenii de-acum,
Otrava hoției, invidia, mânia ?
Mai poți să te uiți, pa-alocuri cum crește,
A foametei holeră, purtând sărăcia ?

Mai poți să ne suferi, huzurul de trântor,
Pretenții, și-orgolii, ce merg mână-n mână ?
De ce aruncăm pe Tine cu zoaie,
Când tot ce se-ntâmplă, doar Tu ești de vină ?

Sunt om mă-ntristez, la toate ce văd,
Deși nu-s decât, un strop în ocean.
Mă-năbușă spinii, neghina minciunii,
Ce crește nesmulsă, în lan an de an.

Ce dragoste ai, ce auz, ce privire,
De poți să înduri, mizerii de jos….
Când toate lovesc, în a Fiului Nume,
Cum poți să mai rabzi, un pământ ticălos ?

Sunt mic nu-nțeleg, esența divină,
Dar sunt fericit, că prin Tine-s salvat !
Răspunsul la toate; e dragostea-Ți mare,
Prin ea mai iubit, mai chemat, mai iertat !

Viorel Balcan 18 octombrie 2013