text Poezii crestine

Mai plânge Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Mai plânge Isus, chiar în sufletul meu,
Înmoaie cu lacrimi țărâna uscată,
Căci este nevoie de chipul cel nou
Și iar mă frământă, mă pune pe roată.

Mă leagăn ca salcia, creanga să-nmoi
În râul durerii cu lacrimi de Sânge,
Să plângem cu lacrima Lui amândoi,
Căci numai prin El putea-voi învinge.

Mai plânge Iubirea în inima mea,
Ce teasc O zdrobește, ce rană O doare?
Vrășmașul dezbină și ruperea-i grea,
Iar plânsu-n Iubire doare mai tare.

În râu subteran curge hohot ascuns,
Vulcanul erupe cu focul de lavă,
Ce mare-i durerea! Ce trist e Isus!
Poverile-s grele, inima firavă.

Mai plânge Isus în cugetul meu,
Tornada de visuri străine, deșarte,
Undeva-ntre Cer și pământ lupt mereu,
E crâncenă lupta, pe Viață și moarte.

Trimite Isuse garda cerească,
Elita de îngeri să-nvingă dușmanul,
Spune „cuvântul”, ca aripi să-mi crească,
Dincolo de vise, să văd Canaanul.

Mai plânge Isus în Golgota mea
Când firea învie, în mine, tâlharul,
Atunci cu privirea Îi șterg lacrima
Și-I mulțumesc căci înmulțește Harul.

Nu plânge Isuse, căci Tu mi-ai promis
Și cred, că niciodată nu mă vei lăsa,
Fi-voi eu, tâlharul, cu Tine-n Paradis,
Acolo mi-e locul, acolo-i Țara mea.

Mai plânge Isus, cu doruri albastre,
Cu stropi de Iubire, cu Raze de Soare,
Se-apropie clipa, taina Nunții noastre,
Să înceapă cea mai mare sărbătoare.

Tu, Mire drag, presari peste țărână
Picuri de rubine, Viață fără moarte,
Te chem cu dor, vină Isuse, vină!
Te aștept din zori până în miez de noapte.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>