text Poezii crestine

Mai bine-o rugăciune cu milă și iertare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Se chinuie condeiul să scrijelească slova,
Pe coala de hârtie, spunând despre Yehova,
Se opinteşte tare, căutând cuvinte sfinte,
În născocirea minții ce "nu prea are minte".

Silabisind, mai iese ici-colo câte-o rimă,
Ce în obscuritate, ea pare chiar sublimă,
Dar cercetând de-aproape, nu-i har şi nici valoare,
Ci-i doar o schingiuire, nimic din ce se pare!

Şi vezi atâtea like-uri pentru o nulitate,
Pupici, emoticoane, mai că "te dau pe spate",
Te miri de afluență, de vizite, de-amin-uri,
Dar, reflectând mai bine, te năpădesc suspinuri!

Nimic despre trăire, despre înțelepciune,
Ce poate ca să facă din cel necopt, minune,
Nimic despre smerenie, ci doar despre-nălțare,
Cine şi cât "produce" şi care e mai mare!

O, unde eşti Tu, Doamne, în toată ecuația,
Când astfel de "creații", Îți murdăresc creația?
Parcă lucrează-n fabrici, muncă remunerată,
Nu să-Ți aducă slavă, cum se făcea odată!

Revarsă-Ți bunătatea peste aceia care,
Din vise fac să iasă povești, la întâmplare,
S-au înmulțit poeții ce nu prea știu a scrie,
Dar care-aşteaptă lauri aici, şi-n veșnicie!

Îmbărbătează Tată, pe cei ce-s în spărtură,
Dă-le cuvinte sfinte, cu har şi cu măsură,
Să nu se târguiască în clipa de-ncercare,
Neînsemnați să fie, Tu, Doamne, tot mai mare!

Căci înălțarea vine tiptil, fără de frică
Şi-apare-nfumurarea, care pe om îl strică,
Apar rime stâlcite şi texte agramate,
Ce n-aduc cinste celor ce le vor publicate!

Nu vă-nşelați prieteni, sunt daruri şi se ştie,
De nu-i înțelepciune, putem avea o mie,
Să cântărim mai bine de ce suntem în stare,
Să cerem pentru toate deplină cumpătare!

Astfel, putem așterne note pe partitură
Și versuri şi cântare să fie cu măsură,
Mai bine-o rugăciune cu milă și iertare,
Binecuvântă, Doamne, o astfel de-nchinare!

29/01/2020, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>