Mă uit în jur și văd...

Mă uit în jur și văd

Mă uit în jur și văd atâția oameni,
Creștini, ce iși adună bogății...
Și mă întreb: Din rândul lor, câți oare,
Își strâng comori, ce dăinuiesc în veșnicii?

Au fost săraci cândva, răbdau de foame,
Când zdrențe ei primeau, se bucurau;
Dar s-au ajuns, și au uitat pe-aceia,
Care, cu dragoste îi ajutau.

Stau liniștiți și nu se-ngrijorează,
Din case nu le lipsește chiar nimic,
Privesc de sus și nu-i interesează...
În fața lor eu sunt... atât de mic.

Si ce să spun... acum le e rușine...
Nu mai se-mbracă de la Second-Hand...
În viața lor, totu-i schimbat in bine,
Căci totul s-a-ncheiat cu... Happy-End.

Pe-un drum greșit călătoresc acuma
Și inima li-i plină cu pământ...
Au mult mai mult decât era nevoie
Și totuși n-au un cont in cerul sfânt.

Ma duc cu gândul la acea batrână,
Ce doi bănuți avea... și toți i-a dat...
Iar Domnul, despre ea putu să spună,
Ca ea, mai mult ca toți, doar ea a dat!

Căci, ceilalți dat-au din al lor prisos
Și-ncă destul de mult le rămânea,
Dar ea, a dat tot ce-avea să existe,
Căci, in Emanuel se încredea!

Și-acum te-ntreb pe tine, soră, frate,
Copil de Dumnezeu: Tu unde-ai strâns?
Și inima ta, oare unde bate?
Te las pe tine să îți dai răspuns.

Și vreau să-ți spun acuma, soră, frate,
Că-n locu-n care tu, iți ții comoara,
Acolo-ți este inima și bate,
Acolo-ți este toată dezmierdarea!

Tu ce lucrezi, unde iți ții comoara?
Unde ți-o sapă hoții, pe pământ?
Unde gasit-ai frate, dezmierdarea?
În lumea noastră, sau in cerul sfant?

Și Domnul vine acuma și te-ndeamnă:
„Să nu mă uiti când te vei sătura!
Să nu mă uiți când vei avea de toate!
Să nu mă uiți, te rog... nu mă uita! ! !"

Mihăiță Ana
Amin!