M-ai căutat, Te-am alungat

M-ai căutat, Te-am alungat

Înserarea a coborât peste satul nins.
Troienele-s cât gardul, hogeagurile fumegă.
La toate casele se văd lumini la geamuri;
Lămpile sunt înca aprinse. Afară crivăţul şuieră,
Adunând omătul, dintr-un gard în altul;
Nici ţipenie de om pe uliţele troienite...
Cu toţii-s lângă plită, la cald,
Aşa cum fac şi eu.
Şi ascult vântul cu şuieratul lui strident.
Din când în când, mă uit pe geam
Cum viscolul adună zăpada în troiene.
În cui, opaiţul face lumină
Iar eu mă pun pe laiţă şi încep să depăn gânduri...
Din când în când, mai şterg geamul
De florile de gheaţă, să pot vedea afară
Vijelia şi viscolul turbat.
Iar printre şuierăturile crivăţului se aude
În depărtare, câte o sanie cu zurgălăi,
Cu cai, ce suflă pe nări aburi
Şi hărmălaia câinilor, lăsaţi slobozi în noapte.
Dar deodată, privirea mi se opri pe-o luminiţă mică.
Pe uliţă urca, însoţită de o umbră.
Şi cum se apropia, văzui ...era un om
Cu felinaru-n mână. Urca anevoios pe uliţă
Cu haina lungă, zdrenţuită, purtată de vânt în toate părţile.
Iar câinii îl hărţuiau, rupându-i din haină câte-un fald.
Iar crivăţul lovea din faţă. Abia-abia mergea...
Iar eu cum l-am privit, am zis: "Acesta-i un nebun!
La ora asta pe aşa viscol, să umble prin satele pustii...
Cine îl va primi în casă aşa târziu?"
Gândeam, privind la bietul hoinar...
Dar,...ce să vezi, străinul s-a oprit în poarta mea
Şi începu să bată... trudit, s-a rezemat de gard,
Şi rugător începu ca să strige:
- Creştine, te rog, fii bun şi lasă-mă să intru;
Sunt obosit de atâta drum, mi-e sete şi-s flămând,
Iar câinii şi cu lupii, vor să mă răpună.
Te rog deschide-mi, lasă-mă să intru, să mă încălzesc.
Vreau un pahar cu apă şi o coajă de pâine
Să mănânc că-s istovit şi sunt flămând;
Căci drumul meu a fost cam lung.
Vin de departe, încălţămintea mi s-a rupt,
Picioarele mi-s degerate.
Am mai bătut la multe porţi dar au rămas închise.
Iar cei ce mi-au deschis, m-au ocărât, m-au alungat.
Te rog creştine, fii bun cu mine, picioarele mă dor.
Un pic de apă caldă vreau ca să mi le spăl
Şi lângă plită să mă încălzesc.
Şi se rugă bietul străin, dar eu n-am ascultat
Şi l-am batjocorit, l-am ocărât, l-am alungat,
Afară din ogradă, în vijelia viscolui turbat.
Plecă bietul străin...din când în când se auzeau
Câinii, cum îl hărţuiau.
Şi dus a fost străinul în negurile nopţii şi în viscol.
Încet, liniştea se lasă peste satul cu nămeţi cât gardul.
Iar eu în a mea casă, m-am pus să dorm...
Dar somnul mi-a fost agitat; în vis străinul mi se arătă
Şi trist, plângând, m-a întrebat:
- Creştine, de ce M-ai alungat?
Am vrut să petrec noaptea cu tine
Eu sunt Cel ce bate la uşile închise
Şi aştept ca să Mi se deschidă.
Am vrut să intru în casa ta în noapte-aceasta grea.
Nimic tu nu ai vrut să-Mi dai
Şi M-ai lăsat pe drum plângând, în viscol şi în frig.
M-am deşteptat, şi-o teamă m-a cuprins...
Am înţeles: Era Isus, iar eu nu L-am primit.
M-am dus la geam ca să-L zăresc, însă era prea târziu.
Străinul se pierdu în noapte, printre nămeţi...
Era Isus! Am neglijat, n-am vrut ca să-L ascult
Şi L-am lăsat afară în frig şi hărţuit de câini.
Acum plâng şi mi-e ruşine, Te-am lăsat pe drum Străine...
Te rog, întoarce-te din nou, căci uşa larg o las să intri
Şi oaspetele meu să fii
Şi veşnic să rămâi cu mine.