Lipește-ți inima de cer!

Vorbeam deunăzi cu cineva
Care despre Răpire-mi cuvânta;
Îmi explica prin slabe argumente
Dar și prin propriile considerente
Că este încă mult pân' la Răpire
Deci mă-ndemna să îmi revin în fire! . .
Că Mirele nu va veni prea de curând
Să-și ia Mireasa de pe-acest Pământ.
Mă îndemna să fiu cumva mai pământesc
Căci sunt prea însetat după ceresc,
Deci să trăiesc ziua de azi, realitatea,
Nu să visez și ziua precum noaptea!
Credeați că îmi vorbise vreun sărac,
Sau vreun sărman bolnav căzut la pat? ?
O, nu, ci cel ce mie îmi vorbea
De sănătate și de avuții se bucura!
*
Ah, mulți sunt cei ce tot la fel gândesc,
Legați fiind de avuții, de pământesc!
Dar ce ciudat, și cât pot fi de dezlipiți
De lut, cei ce prin încercare sunt smeriți;
Cei ce ca Lazăr au o viață mai lipsită
Visează slava doar în țara strălucită!
Această diferență este o realitate
Ce va conta cu siguranță după moarte!
Sau, care va conta chiar la Răpire,
Chiar azi dacă va fi a Sa venire!
*
Drag frate care te numești astăzi creștin,
Te dezlipește de acest pământ străin!
Cu drag te îngrijește de sărmani,
De văduve, de cei bolnavi, de cei orfani!
Lipește-ți inima de Dumnezeu, de cer,
Nu de-avuții ce trec aici și pier!
Făcând așa, tu vei simți Dumnezeirea,
Simți-vei cât de-aproape e Răpirea!
Iar ochii tăi vor fi deschiși de Duhul Sfânt
Să înțelegi că pentru noi târziu e pe pământ!
Vei înțelege că tot ce ne-a spus Isus
Se împlinește și că soarele-i apus;
Că e ceresc să fi gata de zbor, pe-aripi de Har,
În timp ce căldiceii vor rămâne în coșmar!