Limba imblanzita

LIMBA IMBLANZITA



Păzeşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare
Adevărul să-ţi stea mărturie dreaptă şi să dea vindecare,
Nu-ţi deschide larg gura, ca să vorbeşti în chip uşuratic,
Căci limba e ca o sabie, străpunge şi răneşte sălbatic.

Un mădular atât de mic, totuşi, mult rău poate să facă,
Stăpânită de patimi respinge învăţătura ce-i spune să tacă.
Cel ce nu dispreţuieşte învăţătura, ia seama la mustrare
Şi prin înţelepciune opreşte limba de vorbe înşelătoare.

Limba un mic mădular, multă amărăciune în urmă lasă,
Cînd vorbeşte cu trufie şi-n iţe şi chichiţe ţese o plasă.
Sunt momente cînd lucrează cu aprinderea îngânfării,
Cu mânia aprinsă ca un pârjol puternic, dă loc flustrării.

Mustrarea chiar blândă, de multe ori, nu e bine primită,
Deşi ea e făcută să-ndrepte, să-nveţe şi să călăuzească.
Răzvrătirea nu vrea să înveţe, se aprinde, e mereu pornită
Să arunce ocară, vorbe grele în şuvoi, ca să te lovească.

Când mândria şi trufia resping adevărul şi rolul mustrării,
Îşi aprind buzele pline de urgie, un foc plin de nelegiuri.
Întinează tot trupul, împroaşcă nebunia supărării,
Aprind focul gheenei şi resping pacea îndurării.

Chiar soiuri de fiare şi târâtoare se pot îmblânzi,
Vieţuitoare au fost îmblânzite de neamul omenesc,
Dar limba omenească nici un om n-o poate îmblânzi.
Plină de otravă de moarte, cu ce frână pot s-o opresc?

Doamne, scapă-mi sufletul de limba mincinoasă,
Buza care spune adevărul este întărită pe vecie,
Fă-mă un pom de viaţă cu limbă dulce, duioasă.
Bucuria celor ce sfătuiesc la pace, nu-i înşelătorie.

Dă-mi limba înţelepţilor, că ei dau o ştiinţă plăcută,...
Şi gura lor nu împroaşcă nebunia răutăţii, mândriei.
Nici o nenorocire nu-i poate atinge, mustrarea ascultă...
Inima lor nu-şi dă suflarea gurii, la planurile înşeletoriei.

Fă-mi buzele mele să nu rostească, ceva nedrept
Şi limba mea să nu vestească nimic neadevărat.
Gura mea să mărturisească pe Cel Sfânt şi Drept,
Pe Isus Hristos Domnul, Dumnezeu adevărat.Amin!