Lăudăroșia vieții

A te alipi de Domnul,
Chiar un duh cu El să fii
Binecuvântă stare
Ce-o dorim, cred, fiecare
Din ai Tatălui copii.

Starea sfântă, poruncită
Chiar în Deuteronom,
Este vie în mărturia
De-oameni mari că Ezechia
Ce a dus împărăția
La ascultare de-a ei Domn.

Și ascultarea aduse roade:
Binecuvântări din plin.
Filistenii, asirienii
Au aflat că nu se poate
Să învingi inimi devotate
Unui Domn ceresc, divin.

Boala ce era spre moarte,
Hotărâtă chiar de sus,
Din trup fu îndepărtată,
Ruga-n plânset ascultată,
Ezechia primi toată
Răsplata de rob supus.

Nevegherea, ce îl face
Pe omul făcut din lut
Să se laude pe sine
Deși știe foarte bine
Că nimic nu ar deține
Fără haruri mari, divine,
Degradarea a-nceput.

Lăudăroșia vieții
Prinse-n plase un erou,
Care, la 'nceput de cale,
Pe 'nălțimi urcă, din vale,
În a cerului mantale...
Omule născut din nou,
Să nu dai voie firii pământești
Să te împingă-n stările lumești!

Dacă ai fost înflăcărat, statornic,
Și ai trăit alin și biruinți,
Să nu decazi în josnice dorinți,
Ca lauri de la oameni să primești,
Plăcere în înălțare să găsești
Și să te pierzi de sfinte năzuinți!

Mai sfânt eu sunt,
Mai credincios, mai darnic,
Mai așezat, mai cult, mai inspirat,
Și uiți că îndemnul din Scriptură
Să-l lauzi e pe Cel ce-i în măsură
Să ne ridice duhul în statură,
Pe Cel ce-i bun, e drept și-i minunat.

Mustrare vei primi, ca Ezechia,
De buzelor nu dai acel sfânt rost,
De altar al laudei, recunoștinței,
Ce-ndreptă către Domnul Biruinței
Un bun miros, miresmele credinței...
Te-ntoarce, dar, din suflet, la Hristos!

Vei deveni iar omul care-ai fost,
De-L recunoști în toate căile,
Trăind iar în alin și-n biruinți!
În loc de lacrimi, bucurii fierbinți...
Îndepărtat de-al firii neputinți,
De cântec ți s-or umple văile!