text Poezii crestine

Lacrimile mi-au udat obrazul și inima

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Lacrimile mi-au udat obrazul și inima


Regret timpul ce-a trecut
Când eu nu eram cu Tine,
Regret tot ce am făcut
Când păcătuiam, știu bine

Anii tinereții mele
Au trecut, fără de Tine,
Am trecut prin clipe grele
Dar Te-am simțit lângă mine

Căci Tu milă ai avut
Chiar și fără legământ,
De mine, mult Te-a durut
Parcă, m-ai dorit mai mult.

Nu ai vrut să fiu pierdut
În lume să rătăcesc
Și înțelept Tu m-ai făcut
Ca să pot să chibzuiesc,

Cum e bine pentru mine,
Pentru acei ce îi iubesc,
Calea dreaptă s-o pot ține
Cu Tine, să mă întâlnesc.

Lacrimile mi-au udat
Obrazul și inima,
Am văzut ce minunat
Ai lucrat în viața mea,

Unde, un regret profund
Mă încearcă și oftez,
Tot mai mult vreau să m-afund
În Cuvânt, să cercetez

Sfânta Ta învățătură
Ce mă duce în Paradis,
La toate să am măsură
Cum în Cartea Ta, e scris

Mai smerit să fiu de acum
Și mai mult s-o prețuiesc,
În toate să mă supun
Și nicicând să nu cârtesc,

Slavă să Îți dau Părinte
Iubirea Ta, m-a salvat
Și pe drumurile sfinte
Pașii mei i-ai îndreptat.

Amin

Câmpia Turzii, 6 februarie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>