Judecata

Iată-ncepe judecata, Domnul judecă-n Sion,
Nourul de martori vine lângă strălucitul tron,
Stau în faţă acuzaţii, milioane, mici şi mari,
Se-nfioară împăraţii între hoţi şi criminali.

Primul suflet vine-n faţă: -"Tu de ce nu M-ai primit?"
-"Eu aveam avere multă, n-aveam vreme de gândit".
Şi-a chemat Judecătorul primul martor în proces:
-"Avraam, ce-aveai în lume, când din lume te-am ales?"

-"Doamne, mii de robi şi roabe, turme greu de numărat,
Saci cu aur şi podoabe şi veşminte de-mpărat ".
-"Şi-ai putut primi Cuvântul, tu, bogatule-Avraam?"
-"De-ar fi fost al meu Pământul, totul, Doamne, Îţi dădeam".

Se rosteşte scurt sentinţa; vine-al doilea acuzat.
-"Tu de ce-ai respins credinţa?" -"Eu eram bolnav în pat".
Şi din nourul de martori vine umil din norod;
-"Cum te-aflai tu - spune Domnul - când Mi-ai fost întâiul rod?"

-"Împărate, niciodată ceasu-acela n-oi uita,
mă aflam atunci pe cruce, tocmai lângă crucea Ta ".
Domnul judecă pe altul: -"Pentru ce-ai respins credinţa?"
-"Doamne, pe la noi atuncea doar doi, trei, urmau Căinţa ".

La un semn apare-un martor cu păr alb, cu alb veșmânt:
-"Spune tu, cu tine-alături, câți credeau pe-ntreg Pământ?"
-"Doamne, când vesteam potopul - spune martorul cu greu -
Nimeni nu urma credinţa, nimeni, Doamne, numai eu."

Şi-acum vine-o acuzată. -"Tu de ce nu M-ai primit?"
-"N-aveam timp, aveam atâta de cusut, de îngrijit."
-"Tu, Tabita, pe câți oare îngrijeai, parcă vreo doi?"
-"Ba pe mulţi", spun zeci de glasuri,"şi pe noi","ba, şi pe noi."

Vine altă acuzată; -"Tu, o, Doamne, Preaslăvite,
Tu ştii tot, eram frumoasă şi învinsă de ispite."
-"Spune, strigă Salvatorul, tu, Maria din Magdal,
Cum erai?" - "Eram frumoasă şi pluteam pe-al lumii val,

Sufletu-mi de şapte lanţuri era prins şi ferecat,
Dar eu am venit la Tine, Tu pe toate le-ai sfăr'mat."
-"Tu?" Alt acuzat primeşte fiorelnica-ntrebare.
-"Doamne, eu stăteam cu casa prea departe de-adunare."

Domnul face-un semn spre martori, juriul marelui examen,
Şi se vede-un car deodată şi din car coboară-un famen.
-"Tu, spre Templul Meu, de unde te porneai când te chemam?"
-"Eu din Africa, Stăpâne, din Etiopia veneam."

Se rosteşte iar sentinţa. Este-adus alt acuzat:
-"Doamne, Tu chemai prostimea, eu eram un învățat."
Domnu-alege-acum un martor, unul singur e de-ajuns.
-"Luca, ce-ai fost tu în lume?" -"Doctor", martoru-a răspuns.

Domnul judecă 'nainte. Vine-un prinţ de mare neam.
-" Tu de ce-ai respins credinţa?" -"Eram rege, nu puteam."
Şi ca martor e-o femeie. -"Tu, Estera cea frumoasă,
Când riscai slujind credinţa, ce erai?" -"Împărăteasă."

Acuzatul se retrage. Următorul la-ntrebare
E un avocat cu vază: -"Doamne, cer o amânare,
Vreau un avocat de seamă, dau oricât să fie-adus."
-"Prea târziu!" - răspunde Domnul - "pân-acum să ţi-l fi pus!"

- "Voi, copii", întreabă Domnul,"avocat v-aţi pus sau nu?
Cine v-a fost avocatul?" Şi răspunde norul: "Tu!"
Domnul judecă-nainte. Vine-un tânăr acuzat:
-"Doamne, eu eram prea tânăr când din lume m-ai chemat."

-"Ieremie!" strigă Domnul, -"Eu", răspunde el umil,
-"Cum erai când ţi-am zis: vino!"? -"Eram Doamne, un copil."
Şi în rând cu Ieremia vin din nourul cel sfânt
Iosif cel frumos şi tânăr de ispite neînfrânt,

Samuel, ce din pruncie Domnul l-a împrumutat,
Iosua, Caleb, ce-n ţara cea promisă au intrat,
David, cu o praştie în mână, un copil cu păr bălai,
Iosia, băiatul rege, credincios lui Adonai,

Daniel, şcolar de frunte ce-ntrecea orice haldeu,
Şi cei trei ce-au fost în flăcări lâng-un Fiu de Dumnezeu,
Vine dârz Botezătorul ce pe Domnul prevestea,
Vin copiii care-n Templu L-au primit cu "Osana!",

Vine-apostolul iubirii, tinerelul înţelept
Ce şi-a sprijinit la Cină tâmpla pe cerescul piept,
Vin cei tineri ca o rouă cu podoabe sfinte-n zori,
Vin cântând cântare nouă, şi din glas şi din viori.

Acuzatul pleacă fruntea şi se-ntoarce lăcrimând.
Domnul judecă-nainte. Suflete vin rând pe rând....
Şi-acum, tu, ce azi în ceruri încă n-ai apărător,
Crezi tu, că la judecată vei sta tot nepăsător?
Nu uita, umblând în viaţă din păcat în alt păcat,
Că în ultima instanţă, nu exista avocat.