text Poezii crestine

Iubirea pe buze

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samuel Bădescu
Doar pe buze am trăit cu iubirea Ta
Cu toate că știam la ce mă poate ajuta,
Spuneam mereu căci Te iubesc
Dar de păcat nu-mi plăcea să mă feresc.

Îți spuneam căci mult aș face pentru Tine
Dar asta, numai când îmi mergea doar bine,
Alergam de multe ori după imaginea de creștin
Dar de prezența Ta eram străin.

De multe ori imitam pocăința adevărată
Și nu-mi simțeam inima deloc curată,
Fiindcă doar pe buze era iubirea Ta
Și nu în purtarea mea.

De-atatea ori prin Cuvântul Tău mai eliberat
Și eu tot nu m-am păstrat curat,
Mereu Mi-ai spus ce trebuie să aleg
Dar eu tot după păcat am vrut s-alerg.

Iubirea Ta curată
Ce trebuia în fiecare zi în inima mea purtată,
Am respins-o mereu
Fiindcă nu m-a lăsat să fac cum vreau eu.

Foarte târziu am înțeles
Căci eu defapt nu pe Tine te-am ales,
Ci doar a fost o înșelare de la cel rău
Fiindcă nu am stat treaz în rugăciuni cu Tin-mereu.

Iartă-mă Domnul meu
Căci am gustat din păcatul cel greu,
Ajută-mă să trăiesc mereu iubirea Ta adevărată
Și să-mi păstrez haina curată.

Ajută-mă să las în urmă o mărturie minunată
Să fie mereu pentru Tine frumos păstrată,
Te rog să-mi ajuți să trăiesc iubirea ce pentru Tine o declar
Și-n fiecare zi rod bun Ție să-Ți dau în dar.



Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>