Iubirea dintâi

IUBIREA DINTÂI

Iubirea dintâi era mai duioasă
Mult nu stătea, la cafea, pe terasă
Mergea la acei cu probleme spinoase
Chiar prin dogori sau nopți friguroase.

Azi ne șoptește la toți cu ardoare:
”Mă-mpingeți spre margini și asta mă doare
Vreți altă iubire îmbrăcată-n rutină,
Vreți alt sentiment și altă regină.”

La toți ne-amintește de timpul apus
Când mult mai intens iubeam pe Isus,
Când nu amânam lucrări importante
De dragul unor structuri captivante.

Tandrețea e-n ea, nicicând n-a forțat
Cu noi la necaz, oricând, ea a stat
Ce-am câștigat că i-am spus să se ducă?:
Simțim că în noi ceva se usucă.

Iubirea dintâi fiind răbdătoare
Mergea prin ninsori cu multă ardoare
Purta cu ea solia primită din Slavă
La cei ce stăteau, amăgiți, în epavă.

De când n-am chemat-o să vină-n Cetate?
De când ne-au pătruns păreri încurcate,
De când am pășit în alte incinte
Unde-am primit doar blidul de linte.

Curaj dovedind în orice-ncercare
Depășea furtuna și-adânca-nnoptare
Pe cei căzuți îi ‘nălța din noroaie,
Nu tremura când veneau grele puhoaie.

Ea bate și azi; la ușă iar bate
Dar vai! Nepăsarea din nou o combate
Credința modernă așa o tratează
Pe cea mai tăcută și sfântă Vitează.

Ar trece prin foc de-ar fi să o cheme
Acei inundați de puhoi de dileme
La sacrificiul suprem ea se duce
Pe cel încurcat în hățiș să-l descurce.

De-o vrem printre noi, de-o vrem iar la masă
Vedea-vom, din nou, că-i cea mai frumoasă
Doar o privire spre ea de se-ndreaptă
Aleargă spre noi din treaptă în treaptă.

George Cornici/7 Martie, 2016