Iubirea de amvoane

O, iubire stranie a pătruns
În poporul Domnului mai demult
O iubire ciudată a intervenit,
Și pe mulți a cuprins.

Dragostea e atât de mare,
Încât le dă târcoale
La mulți care au înaintat,
În față la predicat.

Se vede, pe fața lui numai de cât
Căci iubește ceva mai mult,
Mai mult decât soția sa
Și chear pe Domnul în viața sa.

Această iubire stranie a intervenit,
Și pe mulți a cuprins
Veninul în ei a intrat,
Când au ajuns la predicat.

Dacă, înainte pe frate l-ai privit,
Este calm, domol și liniștit
Dar cum în față a venit,
Răspândește o iubire de nedescris.

Bineînțeles, căci fiecare va vedea
Marea iubire a sa...
O iubire care se vede,
După amvonul ce strălucește.

Atât de mult îl iubește,
Și atât de mult asta vestește
Încât parcă a înebunit,
Cu iubirea lui de povestit.

Ca să vadă ori și cine,
Eu iubesc amvonul de lângă mine
Nu mă interesează altceva,
Decât amvonul unde sunt acuma.

Normal căci se vede,
Dacă dragostea lui are efecte
Pentru o bucată de lemn unde a ajuns,
Ne mai ținând cont de Ce-l de sus.

Dacă, doar atâta rămânea,
Poate bine un pic era
Dar când fratele iubirea de amvon a manifestat,
Altul din bancă s-a întrebat:

De unde atâta iubire în dată!
Pe omul acesta din față,
Nu cumva Domnul a venit...
Și în dreptul lui s-a oprit?

Eu nu l-am văzut tot așa,
Iubind parcă cu dor ceva
Trebuie să aflu și eu în dată
De unde aeastă iubire măreață!

Fără să știe în inima sa,
Căci o iubire falsă a văzut cândva
O iubire de un lemn lustruit
Nu o iubire pentru Ce-l iubit.

Și uite așa frați din adunare,
Iubirea de amvoane ne dă târcoale
Pe ce-l slab l-a cuprins,
Și pe altul în față l-a împins.

Nu se ține cont în dată,
De regulile Scripturi ce ne învață
Doar Dumnezeu trebuie iubit,
Nu amvonul lustruit!

Astăzi parcă Biblia s-a schimbat
Amvonul la loc de cinste e ridicat,
Și pe Domnul îl lasă să stea undeva afară,
Căci doar amvonul pe mulți îi înalță.

Ce rătăcire a venit,
Peste poporul iubit
Cum să poți să iubești altceva
Decât pe Domnul în viața ta?

Cum poți să iubești lemnul lustruit,
Și nu pe Domnul ce-l iubit
Oare iubirea ta,
Unde te va ducea ea cândva?

O frați din adunare,
Nu iubirea de amvoane
Nu lemnul lustruit,
Ne va duce în Paradis.

Dar, ori cât ai încerca,
Nu vrea să audă lucrul acesta
El iubește în continuare,
Lemnul care într-o zi i-a dat târcoale.

Atât de mult îl iubește,
Căci de el nu se mai dezlipește
Ori cât ai încerca,
Tot amvonul e în viața sa.

Ori ce i-ai spune te va asculta,
Dar, să nu rănești iubirea aceasta a sa
Să nu pomenești de amvon nici un pic,
Căci acolo inima lui s-a lipit.

Pe Domnul îl iubește dar nu chear așa,
Lui îi place lemnul în viața sa
De acea la adunare când a venit,
Nu își mai i-a ochii de la amvonul mult dorit.

Abia așteaptă în dată,
Să ajungă sus în față
Ca din nou să exprime,
Iubirea lemnului la care ține.

O, Doamne nu îi lăsa
Să iubească lemnul și nu sfințenia
Să nu ajungă ce-l mai nenorocit,
Pentru o bucată de lemn lustruit.

Te rog, să faci ceva
Să îl dezlipești de amvon cumva
Să nu îl lași ca în viața lui de pe pământ,
Să fie legată de un lemn pentru el sfânt.

Și totuși, Domnul îl lasă,
Cu iubirea lui în viață
Căci de atâtea ori i-a vorbit,
Să lase lemnul să se întoarcă grăbit

Dar fratele nu a ascultat,
Cum să lase lemnul fermecat...
Tu nu vezi ce frumos lucește!
Parcă inima în mine crește.

Mă face să mă simt important,
Când îl mângâi așa cu drag
O, iubirea mea minunată,
Eu nu te las niciodată.

O, vai unde s-a ajuns
Cum iubirea aceasta a distrus,
Cum singur se prăpădește
Și la moarte se grăbește.

O, frați din adunare,
Nu iubiți amvoane cu nestemate
Dacă iubirea aceasta te-a cuprins,
Nu mai urca acolo căci vei fi stins.

Stai în banca ta,
Și roagă pe Domnul acuma
Să ridice iubirea ta
Pentru amvonul ce îl iubește inima ta.

Dacă și pe tine te-a cuprins,
Iubirea de lemnul lustruit,
Nu mai sta așa,
Și vino la Domnul acuma.

Nu mai amâna nici un pic,
Căci astfel vei fi nimicit
Astfel iubirea aceasta te va termina,
Și iadul te va aștepta.

Acum fiecare,
Să ne facem o cercetare
Să vedem iubim în dată,
Amvonul din față?

Dacă această iubire murdară ne-a cuprins,
Să venim la Domnul smeriți
Să ne pocăim în dată,
Căci astfel iadul ne așteaptă.

Nu e de glumit frați din adunare,
Cu iubirea de amvoane
Hristos nu ne va lua,
Atunci când se va arăta.

Să lăsăm lemnul lustruit,
Și să venim la El smerit
Cu inima păcătoasă,
Legată de lemnul din față.

Și iertare să căpătăm,
Cu Duhul să ne îmbrăcăm
Până Domnul ne va ierta,
De iubirea ce am avut-o cândva.

Amin