Învingător sau învins?

Învingător sau învins?

La început, chiar Dumnezeu preasfântul,
S-a sfătuit în cer cu Fiul Său,
Ca să creeze-n univers pământul,
Şi omul după chip de Dumnezeu.

Asemănarea era potrivită,
Căci Cel care crease universul,
Crease şi planeta asta mică,
Un paradis în care pus-a omul,
Să stăpânească totul fără frică.

Dar hai să relatăm cum Înţeleptul,
Atotputernic, mare şi slăvit,
A plănuit lucrarea în care totul,
Se-mbină fără greş, de la-nceput

Lumina a făcut-o întâi şi întâi,
Să lumineze-ntinderea de ape,
Ce-a fost întunecos, numit-a noapte,
Iar strălucirea a numit-o zi.

Şi-apoi uscatul, mările şi cerul,
Şi norii care picură prin ploi,
Să fie roditor întreg pământul,
În care locuim astăzi şi noi.

Pământ uscat, pământ fără verdeaţă,
şi nici în ape nu era nimic,
Dar Dumnezeu a poruncit să crească,
Tot soiul de copaci şi ierburi mici.

Şi la porunca Sa, s-au pus toate-n mişcare,
Pomi şi verdeaţă, flori mirositoare,
Plini de culoare, crescut-au din nimic,
Artistul de onoare, e Dumnezeu slăvit.

Dar ştim că fără soare, natura ar muri,
Aşa că Dumnezeu, din nou mai porunci,
S-apară luna blândă cu stele lângă ea
Şi soarele fierbinte, să dea lumina sa.

În apa cristalină, crescură peşti şi plante,
Şi orişice făptură pe terra se făcu,
Din bulgări de pământ, de mâna Lui create,
El, sculptorul cel veşnic, iar eu un chip de lut.

Un bulgăre de tină, în care cerul sfânt,
Se reflectă în lumină, aici chiar pe Pământ.
Acesta era omul, un chip din Dumnezeu,
Sădit într-o grădină, după proiectul Său.

Văzând că toate-s bune, le-a binecuvântat,
Şi omul, şi pământul şi tot ce a creat,
Lăsând porunca: „Creşteţi şi vă-nmulţiţi,
Să umpleţi tot pământul şi-n el să stăpâniţi.

A dat înţelepciune de sus, primului om,
Ca să le pună nume la vietăţi şi pomi.
Dar nici un fruct sau floare, pe om nu l-a-mplinit,
Aşa că Creatorul, iar a intervenit.

Lucrând omu-n grădină, spre ceruri a privit,
Iar Domnul îi făcuse un sprijin potrivit.
Căci dintr-o coastă Domnu-i făcuse o femeie,
Să-i fie chip pereche în ceruri oglindit.

Şi câtă fericire, şi câte flori zâmbeau,
Ce dulce adiere, ce freamăt, ce culori,
Izvoarele de ape şi ele murmurau,
Iar păsările cântul şi-l înălţau spre zări

Dar bucuria sfântă, dură doar până când,
Din pofta de a fi la fel ca Dumnezeu,
Din pomul cunoştinţei, luat-au, şi mâncând,
Li se deschise ochii, şi-au văzut că sunt goi.

Aşa s-a săvârşit primul păcat în lume,
O simplă neascultare, o poftă, o dorinţă,
De-a fi la fel ca Domnul. Această năzuinţă,
Plăti Adam cu viaţa atuncea în vechime.

A blestemat pământul eternul creator,
Din cauza neascultării acelui chip de lut,
Căci toată frumuseţea ce Domnul a făcut,
Pierduse strălucirea, pentru un păcat uşor.

Nu sunt păcate grele, sau mici, sau mari,
Ci toate, odată-nfăptuite, aduc cu ele moarte.
Şi mult dorit-a omul timpul 'napoi s-ntoarce,
Însă neascultarea, aduse doar dureri.

De mii de ani la rând, ducem aceeaşi luptă,
Satana cu putere în cale ni se-avântă,
Ca să gustăm acelaşi pahar plin de venin,
Şi-apoi o veşnicie să ne zbatem în chin.

El vrea la fel şi astăzi, doar cu momeli mai mici,
Să ducă-n rătăcire pe cei ce-s ucenici,
Pe cei ce caută calea cea sfântă zi de zi,
Să-i ducă-n rătăcire, şi astfel vor muri.

Noi nu ne temem astăzi de cei ce ucid trupul,
Căci lupta noastră nu e în trupul pământesc.
Satan se războieşte cu cel duhovnicesc,
Să-i scuture din pom, dac-ar putea, tot rodul.

Să cerem dar putere de la Isus Hristos,
S-avem statornicie în luptă aici jos,
Să nu fim duşi de valuri şi vânt mereu împinşi,
Nu ne-am născut în lume să fim nişte învinşi.

Dac-au pierdut în luptă şi Eva şi Adam,
Acuma este timpul să-nvingem pe duşman,
Căci lupta-i câştigată, precum s-a profeţit,
Învingător în luptă, e-acel ce a murit.

Acel ce biruieşte ispita şi încercarea,
E însuşi El, Hristosul, ce ne-a adus iertarea,
Noi de la El putere, avem trăind în trup,
Şi tot în El iertarea, să fie de temut.

Să ai nădejde frate, noi nu suntem învinşi,
Cu toată armătura, să fim mereu încinşi,
Şi-atunci când lupta-i mare, şi ni se pare greu,
Învingători în luptă vom fi cu Dumnezeu.
Amin