text Poezii crestine

Învelitoarea capului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
1 Corinteni 11:5-16

Aceasta-i rânduiala sfântă
Stabilită de Scriptură.
Spre cer ne duce calea-ngustă,
Autostrada nu ne-ajută,
Chiar de pare scurtătură.

De rugăciune avem nevoie
În oricare împrejurare.
La lucru și-n călătorie,
În întristare ori în bucurie,
Pe uscat ca și pe mare.

Și se cere ca femeia
Să fie cuviincios acoperită,
Să n-accepte-n duh mândria,
Ci să rămână-n bucuria
Cea cu sfinții-mpărtășită.

Nu se poate dezvelită
Să ai părtășii de har,
Ruga să-ți fie-auzită,
Să fii de îngeri păzită,
Și să nu lupți în zadar.

Dacă capul nu-și cinstește
Prin smerită-acoperire,
Bărbatul și-l nesocotește,
Pentru slavă nu rodește.
Cum se-așteaptă la răpire?

Nesocotind astfel bărbatul,
Implicit nesocotește
Pe Cel care-i este Capul,
Adică pe Hristos Domnul,
Când Scriptura nu-mplinește.

Scriptura cere ascultare,
Pentru a fi-nsoțită de har,
Pentru a avea înaintare,
De fire, pofte... dezlegare,
Pentru a arde focul pe altar.

Dacă nu se învelește,
I se cere să se tundă.
Dacă firea o robește
Și spre ceruri nu silește,
Vine-o vreme să se-ascundă.

Iar de pare rușinos
Să apară-n public rasă,
Să asculte ne-ndoios
Și să-L urmeze pe Hristos,
Și va avea în ceruri casă.

E rânduiala lui Dumnezeu,
Semnul supunerii smerite.
Femeia-i slava bărbatului său,
Ajutor potrivit pe drumul greu
Când puterile-i ajung sleite.

Din bărbat a fost luată,
Dar nu din cap nici din călcâi.
Nu să-i fie streașina stricată,
Dar nici căpitanul de armată,
Ci o încurajare mai întâi.

A fost făcută pentru bărbat,
Ca să i se potrivească.
Un dar de la Cel Preaînalt,
Un sprijin binecuvântat
Înspre patria cerească.

Nu mereu să-l cicălească
Cu dorințele din fire,
Ci prin rugi să-l sprijinească,
Roade sfinte să rodească
Pentru Domnul din iubire.

Fiind un vas mai slab din fire,
Cel ce i-a-ntocmit făptura
A rânduit îngerii spre ocrotire,
Ce după semnul de stăpânire
Pază sfântă-i vor asigura.

Părul lung îi e podoabă,
Învelitoare, care trebuie-nvelită
Cu smerenie și evlavie degrabă,
Pentru a fi răpită-n slavă,
Pentru a fi în cer primită.

Pentru a fi priveliștea plăcută
Pentru îngerii de sus
Și de Domnul cunoscută
Ca fecioara ce ascultă
De Mirele ceresc Isus.

În Domnul, nu-i fără bărbat;
De-i fecioară sau copilă
Juruința ei va fi legată
Ori de soț, ori de-al ei tată,
Aceasta-i starea ei civilă.

Sub această sfântă autoritate
A Cuvântului venit de sus,
Femeile smerite-s binecuvântate,
De moștenirea sfinților au parte
Și-L vor vedea în slavă pe Isus!
Amin.
(Luni, 23 ianuarie 2023)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>