Între cer și pământ

Între cer și pământ

Un loc spre coroană!
Se-aude un murmur de glasuri în vale;
distingi rar sau citești pe un ziar,
se cântă, se joacă, se fură în vale,
dar toate au preț ce te urcă,
sau te coboară de pe cântar.
Partide cu steaguri, insistent iar te cheamă
să-i votezi pe ai lor, că sunt cei mai buni;
glasuri plânse de părinți,
stau pentru copii, pace și pâine în rugăciuni.
Mese întinse te cheamă pe tarabe,
legume și fructe, pălite de soare,
nu calitatea lor este prețul cel bun,
doar glasul celui care strigă mai tare,
de crezi că nu mai e pace,
și nu mai ești printre oamenii buni.
Copii fără griji se-ascund la răcoare,
trag și probează atitudini de la cei mai mari,
transformându-i în șobolani de canale,
uitând că au fost
la case de oameni cuminți, gospodari
care de necazuri n-aveau habar.
Se-aud știri despre apropiatul război și războaie,
pulberea albă e praful de tun;
cad tinerii noștri din picioare,
pe drumul lumii, ce le pare atât de bun...
În piață un om cu talere-n mână,
strigă cât poate de tare,
și parcă se pierde a feței onoare:
-Veniți la mine, că-s omul cinstit!
(dar te fură vizibil la cântare.)
E haos în lume, e greu, tare greu,
ești vândut de prietenii buni
care-au învățat jocul cel nou,
rezultatul dorit, furtul de la cântare.
Un om am zărit c-o carte în mână,
nedorit de cei care sunt prinși,
pe drumul coroanei ce lumea-ți oferă,
obsedați să fie satisfăcuți și ajunși.
Scrâșnesc injurii, unii spre ceruri,
Îl blestemă pe Cel ce e Salvator;
inconștienții pierduți refuză
al Domnului curat ajutor.
Cartea cea mare și sfântă și-azi cheamă:
-Veniți, din Domnul, lumină să luați,
să fiți scăpați de-ale lumii cântare,
în albul iertării să fiți îmbrăcați!