Într-o lume prea grăbită

Într-o lume prea grăbită,
Noi să circulăm prudent,
Ocolind orice ispită
Și păcatul ce invită
În mod indecent.

Ocolind ce nu-i de noi,
Tot ce nu zidește
Și-ndreptându-ne apoi
Într-un mers tot mai vioi
Spre Cel care-n veci trăiește.

Spre Isus al nostru soare,
Stânca noastră de granit
Ce ne-a scos de la pierzare
Prin nespusa-I îndurare,
Fiindcă ne-a iubit.

Într-o lume-n alergare,
Noi să fim mai veghetori
De-a păstra vechea cărare,
Că pe drumul lat și mare
Merg acei nepăsători.

Merg acei neînfrânați
Cu pornirile din fire.
Nu merg frații-adevărați,
Cei de Duhul Sfânt mânați
Care-s gata de răpire.

Cei ce merg după Isus
Răstignesc a lumii fire
Și tot ce vine din „apus”.
Tot ce e cu josu-n sus
Nu duce la mântuire.

Când viteza-i depășită,
Ai puțină siguranță,
Ești vulnerabil la ispită.
Cu ținuta ne-ngrijită,
Nu ești cu sfinții în cadență.

Nu mai ești stăpân deplin
Pe-ale inimii dorinți,
Pe ispitele ce vin,
Pe cugetul de gânduri plin
Fără rugăciuni fierbinți.

Fără părtășie vie
Cu toți frații lui Isus,
Cu Biserica cea vie,
Nu te-nalți spre veșnicie:
Tu nu mergi în sus.

Când iei hotărâri în pripă
Pe cărarea mântuirii,
Vrei să zbori doar c-o aripă,
Faci din timpul tău risipă
Spre potecile pieirii.

Pe mijlocul cărărilor neprihănirii,
Așteptând de sus călăuzire,
Avem nădejdea sfântă a rodirii,
Și trăind părtășia iubirii,
Vom învinge a firii pornire.

Rămânând în ascultare
De Cuvântul Cărții Sfinte,
E nădejde de-ndurare.
Dumnezeul nostru mare,
Ia la rugăciuni aminte.
Amin.
(Luni, 19 mai 2025)